Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața, iar alte 75 au fost rănite în urma prăbușirii unui imens panou publicitar în timpul unei furtuni violente din Mumbai, capitala financiară a Indiei, au anunțat autoritățile marți. Potrivit Reuters, există temeri că zeci de alte persoane ar putea fi blocate sub panoul căzut, scrie sursa.
Clipuri video postate online au surprins momentul în care panoul imens se zbate în vânt înainte de a se prăbuși peste case și o benzinărie de lângă o șosea aglomerată din suburbiile estice Ghatkopar.
Tragedia s-a produs luni, când un furtună cu praf și apoi cu ploaie a lovit orașul în timpul serii, cauzând probleme de trafic și perturbând zborurile pe aeroportul din Mumbai.
Corporația Municipală din Mumbai (BMC) a comunicat că cel puțin 75 de persoane rănite au fost transportate la spitale în urma incidentului, iar 31 au fost externate.
Autoritățile au afirmat că agenția responsabilă pentru panoul publicitar nu avea un permis de la BMC pentru instalarea acestuia și că panoul măsura aproximativ 1.338 de metri pătrați, mai mare decât suprafața unui bazin olimpic și de nouă ori mai mare decât dimensiunea maximă permisă pentru un panou.
„Pentru a preveni astfel de accidente în viitor, s-a dat ordin pentru efectuarea unui audit structural al tuturor panourilor din Mumbai și demontarea imediată a celor periculoase”, a declarat Eknath Shinde, ministrul șef al statului Maharashtra, a cărui capitală este Mumbai, într-o postare pe rețelele de socializare.
Aproximativ 25 de persoane și mai multe mașini rămân încă blocate sub panourile prăbușite, a informat un oficial al BMC, care a solicitat să rămână anonim deoarece nu este autorizat să discute cu presa. Echipele de intervenție ale pompierilor, poliției și serviciilor de intervenție în caz de dezastre continuă operațiunile de salvare, însă progresul este încetinit de pericolul cauzat de pompele de combustibil prinse sub panoul prăbușit, care împiedică utilizarea uneltelor de tăiere cu gaz.