„Mulţimea” manifestanţilor care se opune reformei pensionării „nu are legitimitate” în faţa „poporului care se exprimă prin aleşi”, le-a spus preşedintele francez Emmanuel Macron aleşilor majorităţii pe care i-a primit la Palatul Élysée, declaraţii denunţare aspru inclusiv de către unii dintre partenerii săi, relatează sursa.
„Azi, nu mulţimea este împotriva lui Emmanuel Macron, ci toată ţara”, a declarat miercuri la postul LCI deputatul La france Insoumise (LFI) François Ruffin, cu o zi înaintea unei noi zile de mobilizare împotriva modificărilor aduse sistemului de pensii francez.
În opinia sa, mai degrabă legea asumată de Guvern „nu are legitimitate” în faţa „sindicatelor unite care-i spun ‘nu’” şi „milioanelor de oameni din stradă”.
Emmanuel Macron „i-a delegitimat pe reprezentanţii poporului, descalificând dezbaterea parlamentară”, acuză, la rândul său, liderul deputaţilor Partidului Socialist (PS) Boris Vallaud. Acest ales din Landes evocă la Public Sénat „criza instituţională în care ne-a aruncat”, îl somează pe şeful statului „să-şi pună problema loviturii în forţă politice pe care a comis-o” şi-ii denunţă „partea fanfaronică”.
Ecologista Sandrine Rousseau îl acuză pe Emmanuel Macronm că caută „putregaiul şi incidentul”. „Cred că (contestarea) depăşeşte problema pensiilor”, a afirmat ea la BFMTV/RMC.
Unii dintre partenerii președintelui s-au distanţat la rândul lor de delaraţiile acestuia.
Aliații președintelui francez iau apărarea manifestanților
Preşedintele MoDem François Bayrou a declarat la France Info că el „n-ar fi spus lucrurile aşa”.
„Fiecare are legitimitatea sa. Manifestanţii au legitmitatea lor, dar ea nu este superioară legitimităţii democratice”, a declarat el, adăugând că Constituţia „spune că suveranitatea aparţine poporului, care o exercită prin reprezentanţi”.
Înaltul Comisar însărcinat cu Planificarea a făcut o paralelă între manifestaţiile violente ale simpatizanţilor lui Donald Trump, în Statele Unite, la 6 ianuarie 2021.
„Atunci când au atacat Capitoliul, era o mulţime, dar ea nu avea legitimitatea instituţiilor”, a subliniat primarul din Pau. Strada este importantă, ea este „simptomul lipsei de comunicare în care ne aflăm între puterile oficiale şi cetăţenii din bază” de 30-40 de ani, a nuanţat el.
Liderul deputaţilor Les Républicains (LR), Olivier Marleix, şi-a exprimat îngrijorarea „într-un moment de tensiune evident”, în care Emmanuel macron „nu are multe portiţe de ieşire”.
„Cred că rolul preşedintelui Republicii este să caute să calmeze în aceste momente şi să nu dea sentimentul că toarnă gaz pe foc”, a declarat el la France Inter, apreciind că este „urgent ca el să-şi rectifice tirul, să-şi schimbe vocabularul” în interviul televizat pe-l susţine miercuri la TF1 şi France2.
Guvernul lui Macron a adoptat majorarea vârstei de pensionare fără parlament
Fostul premier Manuel Valls este unul dintre puţinii care-i dau dreptate lui Emmanuel Macron.
„Suntem pe cale să alimentăm ceva foarte periculos pentru democraţie” şi este necesar „să îndemnăm la legitimitate democratică”, a declarat el la France2.
Fostiul locatar de la Matignon a avertizat, însă, „atenţie la ruptură, la confruntarea cu oameni care au manifestat cu sindicatele, deosebit de responsabile şi care se pot simţi vizate”.
Săptămâna trecută guvernul francez a adoptat controversata lege de reformare a sistemului de pensii fără aprobarea parlamentului, folosind o procedură specială care de regulă este invocată doar în cazuri cu totul excepționale.