Lucrările de reparație capitală la Podul Dunării dintre Giurgiu și Ruse au intrat în etapa finală, potrivit autorităților bulgare. Anunțul a fost făcut după o vizită pe șantier a ministrului dezvoltării regionale din Bulgaria, Nikolai Naidenov.
Intervențiile finale au început pe 14 aprilie 2026 și vizează ultimii 320 de metri ai podului, pe sensul de circulație către România. Autoritățile estimează că întregul proiect va fi finalizat în cursul lunii iunie.
Reabilitarea podului a început în iulie 2024 și este organizată în mai multe etape, fără oprirea completă a traficului. Circulația este dirijată alternativ, pe o singură bandă, pentru a permite traversarea în ambele direcții.
Segmentul aflat pe teritoriul Bulgariei are o lungime de peste un kilometru, iar aceasta este prima reparație capitală a podului de la inaugurarea sa, în anul 1954.




