Proiect USR: toate facturile în valută ar putea fi calculate la cursul BNR

Un nou proiect legislativ depus în Parlament propune ca toate facturile exprimate în valută să fie calculate exclusiv la cursul oficial al Banca Națională a României. Inițiativa aparține deputatului Cezar Drăgoescu și vizează protejarea consumatorilor de costuri suplimentare.

Potrivit proiectului, operatorii economici vor fi obligați să emită facturi în lei, folosind cursul BNR din ziua precedentă emiterii. În același timp, le va fi interzis să aplice comisioane, marje sau alte adaosuri peste acest curs.

Măsura ar urma să se aplice tuturor domeniilor, nu doar serviciilor de telefonie sau internet, incluzând achiziții precum locuințe, mașini sau pachete turistice. Inițiatorii susțin că astfel se elimină practicile prin care consumatorii ajung să plătească sume mai mari decât cele estimate inițial.

Pentru contractele deja existente, companiile vor avea la dispoziție un termen de 90 de zile pentru a se alinia noilor reguli. În caz contrar, facturarea la cursul BNR ar urma să fie aplicată automat.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!