Președintele francez Emmanuel Macron a propus noi reguli pentru a reduce numărul de ore pe care tinerii îi petrec în fața ecranelor dispozitivelor electronice, afirmând că măsura este menită să prevină răspândirea dezinformărilor în mediul online, relatează Euractiv, citat de HotNews.
„Dacă avem adolescenți și viitori cetățeni a căror relație cu adevărul a fost construită greșit sau prin intermediul social media, atunci linia dintre adevăr și falsități este estompată. Vom avea o generație a adepților teoriilor conspirației!”, a avertizat liderul francez în cadrul uneia dintre cele mai mari conferințe de presă pe care a organizat-o la Palatul Élysée de când a devenit președinte.
Macron a anunțat că guvernul va decide asupra unor posibile „interdicții” și „restricții” în ceea ce privește accesul minorilor la tehnologiile digitale, urmând ca măsurile să fie luate pe baza raportului unui comisiei de experți ce își va prezenta constatările în luna martie.
Președintele Franței a dat asigurări că măsurile vor fi adoptate pe baza „consensului științific” și că își dorește ca raportul să stea la baza combaterii altor fenomene nocive pentru minori, precum bullying-ul, expunerea la pornografie și folosirea dispozitivelor mobile în scopuri greșite.
Liderul de la Élysée laudă progresele făcute de Europa în moderarea conținutului digital
Macron a amintit și de regulamentul UE de moderare a conținutului în mediul online, Digital Service Act (DSA), asupra căruia blocul comunitar a ajuns la un acord în 2022, în timpul exercitării de către Franța a președinției rotative a Consiliului UE.
„Europa este un lider pe acest subiect (…) furnizorii de conținut sunt trași la răspundere”, a asigurat el.
El a amintit totodată de două legi adoptate de Franța în timpul președinției sale în vederea protejării copiilor: interzicerea în 2018 a folosirii telefoanelor smart în școli și legislația din 2022 care obligă vânzătorii să includă programe de control parental pre-instalate pe dispozitivele comercializate în țară.
În 2021 guvernul francez a decis la inițiativa lui Macron să ofere consiliere psihologică gratuită tinerilor, tot în vederea protejării sănătății lor mintale în contextul de atunci al pandemiei de COVID. Măsura a fost ulterior extinsă și pentru restul populației, ședințele de psihoterapie fiind decontate de statul francez.