Sari la conținut

Exploziile de la Crevedia: Nor de gaz pe un perimetru de aproximativ 40 de metri, inclusiv deasupra stației GPL – raport preliminar

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecţie Antiexplozivă (INSEMEX) Petroșani a finalizat o parte din expertiza în cazul exploziilor de la stația GPL din Crevedia în urma cărora șase oameni au murit, iar alți peste 50 au fost răniți.

Raportul preliminar arată că deasupra stației GPL de la Crevedia s-a format un nor de gaz, pe un perimetru de aproximativ 40 de metri, conform Digi 24 și Antena 3.

Până acum, nu s-a putut stabili cu exactitate care a fost sursa izbucnirii flăcărilor. Drept urmare, sursa putea fi electrică, termică, mecanică, foc deschis sau electrostatică, conform specialiștilor. 

Amintim că în luna august au avut loc explozii devastatoare, soldate cu moartea a şase persoane şi rănirea a peste 50, la o stație GPL din Crevedia.

Patronii staţiei GPL de la Crevedia, Daniel Ionuţ Doldurea – fiul primarului din Caracal – şi Cosmin Ionuţ Stângă, se află în arest la domiciliu.

Exploziile de la Crevedia au scos la iveală un șir întreg de nereguli. Stația GPL care aparținea fiului primarului PSD din Caracal era închisă doar în acte. Sub nasul autorităților se derulau operațiuni care puteau oricând să se transforme într-o tragedie.

Stația GPL este a firmei FLAGAS SRL, care în ultimii 5 ani a avut contracte de peste 1,6 milioane lei, prin achiziție directă, cu primăriile comunelor conduse în principal de primari PSD. Printre acestea se numără primăriile din Moara Vlăsiei, Bolintin-Vale și Cervenia (Teleorman).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!