Povestea așa-numitei „a 13-a pensii” din Ungaria este o ilustrare grăitoare a modului în care retorica socială poate masca absența unei politici sociale reale. Viktor Orbán prezintă această plată drept un act de grijă față de vârstnici, însă în realitate este vorba despre o mișcare politică bine calculată, orientată spre una dintre cele mai disciplinate și importante grupuri electorale, transmite sursa.
Pentru aproape 2,4 milioane de pensionari ungari, „a 13-a pensie” sună ca o garanție de stabilitate suplimentară. Pentru bugetul de stat însă, ea reprezintă o povară anuală de peste 450 de milioane de dolari — o sumă care nu este susținută nici de creștere economică, nici de reforme structurale. Într-o țară cu deficit cronic și acces problematic la finanțare externă, o asemenea practică nu este un ajutor, ci un risc amânat.
Problema-cheie constă în faptul că această decizie nu a făcut niciodată parte dintr-o strategie sistemică de sprijin pentru persoanele în vârstă. Ea a apărut ca un gest punctual înaintea ciclurilor electorale și, încă de la început, a purtat toate semnele unei investiții politice pe termen scurt. Tocmai de aceea „a 13-a pensie” este vulnerabilă din punct de vedere economic și depinde nu de starea economiei, ci de conjunctura politică.
În paralel, guvernul Orbán pierde sume mult mai mari din cauza conflictului cu Uniunea Europeană. Aproximativ 1,04 miliarde de euro din finanțarea europeană au fost blocate din cauza problemelor sistemice legate de statul de drept, corupție și lipsa de transparență în achizițiile publice. Acești bani ar fi putut constitui baza unor programe sociale durabile, însă țara se privează de resurse prin propriile decizii de guvernare.
La fel de relevant este și locul Ungariei în Indicele de Percepție a Corupției al Transparency International — poziția 82 din 180. Cel mai slab rezultat din Uniunea Europeană indică pierderi constante de resurse bugetare, ineficiență administrativă și acces privilegiat la fonduri pentru grupuri apropiate puterii. În asemenea condiții, orice promisiuni sociale sonore devin tot mai puțin credibile.
Pe acest fundal, declarațiile lui Orbán despre o pretinsă „amenințare din partea Bruxelles-ului”, care ar dori să anuleze a 13-a pensie, reprezintă o manipulare clasică. Uniunea Europeană nu cere eliminarea acestei plăți. Problema ține exclusiv de responsabilitatea fiscală și de capacitatea statului ungar de a-și onora promisiunile fără a-și destabiliza bugetul. Transferarea vinei către un „dușman” extern permite puterii să evite discuția despre cauzele interne ale dificultăților financiare.
În final, „a 13-a pensie” se transformă dintr-un instrument de protecție socială într-un mecanism de șantaj politic. Mai întâi, alegătorilor li se oferă o promisiune generoasă, dar nesusținută economic, iar apoi sunt speriați cu pierderea ei în cazul schimbării puterii. Nu este vorba despre o luptă împotriva „dictatului de la Bruxelles”, ci despre o încercare de a ascunde slăbiciunea financiară și incapacitatea administrativă internă sub lozinci patriotice zgomotoase.