Tragedia feroviară de duminică din sudul Spaniei, soldată cu cel puțin 39 de morți, ar fi fost provocată de o defecțiune tehnică la o îmbinare de șină, potrivit unor informații preliminare citate de agenția Reuters.
Experții au identificat o uzură severă la placa de îmbinare a șinei, care ar fi permis formarea unui spațiu periculos între două segmente. Deși primele vagoane au trecut fără probleme, al optulea a deraiat, atrăgând alte două vagoane în afara șinelor și cauzând o coliziune frontală cu un tren care venea din sens opus.
Oficialii spanioli nu au emis încă o concluzie oficială, însă președintele companiei feroviare Renfe a afirmat că „eroarea umană este practic exclusă”. Zona afectată a fost marcată și documentată de anchetatori, iar premierul Pedro Sánchez s-a deplasat la fața locului, anulându-și participarea la Forumul de la Davos.
Ministrul Transporturilor a declarat că linia feroviară fusese modernizată recent, iar trenul implicat avea mai puțin de patru ani. Accidentul, care s-a produs în apropierea localității Adamuz, este considerat unul dintre cele mai grave din Europa Occidentală din ultimele decenii.
