O controversă a izbucnit în urma aterizării de urgență a unui avion El Al pe aeroportul din Antalya, Turcia. Compania aeriană israeliană acuză personalul turc de la sol că a refuzat să realimenteze aeronava, deși aterizarea a fost necesară din motive medicale, relatează AFP.
Zborul LY5102, care se deplasa de la Varșovia la Tel Aviv, a fost forțat să facă o escală neplanificată la Rodos, Grecia, după ce nu a putut obține combustibil în Antalya, a explicat El Al într-un comunicat oficial.
„Personalul local (din Antalya) a refuzat să realimenteze avionul companiei, chiar dacă aterizarea de urgență a fost din motive medicale”, a declarat El Al.
Surse diplomatice turce au confirmat pentru AFP că avionul a fost autorizat să aterizeze de urgență deoarece un pasager de la bord avea nevoie de asistență medicală. „Combustibilul urma să fie transferat avionului, dar chiar când procedura era pe cale să fie finalizată, comandantul a decis din proprie inițiativă să plece”, a explicat o sursă diplomatică turcă.
Relațiile dintre Israel și Turcia, două dintre puținele țări cu majoritate musulmană care recunosc statul evreu, s-au deteriorat de la începutul conflictului din Fâșia Gaza, inițiat de atacul grupării Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie 2023. În urma acestor evenimente, zborurile directe între cele două țări au fost suspendate.
În plus, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a făcut numeroase declarații de sprijin pentru mișcarea palestiniană Hamas și a condamnat operațiunile israeliene din Fâșia Gaza.
