Liderul de la Elysee spune că Europa trebuie să se pregătească pentru noi episoade de confruntare cu SUA și să trateze așa-numitul „moment Groenlanda” drept un semnal de alarmă. În opinia sa, blocul comunitar riscă să confunde o pauză în dispute cu o schimbare reală și durabilă a atitudinii americane.
Macron a indicat drept greșită abordarea prin care europenii „își pleacă capul” sau încearcă să obțină o înțelegere rapidă atunci când se confruntă cu presiuni. El susține că această tactică a fost testată luni la rând și nu a produs rezultate, iar amenințările pot reveni sub alte forme, inclusiv în domenii sensibile precum reglementarea digitală sau sectoare economice strategice.
În viziunea sa, răspunsul ar trebui să fie accelerarea reformelor economice amânate, creșterea competitivității și întărirea capacității Europei de a-și apăra interesele pe scena globală. Mesajul vine înaintea discuțiilor europene despre investiții, autonomie strategică și instrumente comune pentru finanțarea unor proiecte majore.
