Cantitatea de căldură stocată de planeta Pământ a atins în 2025 un nivel fără precedent, ceea ce ar putea genera efecte negative care se vor resimți timp de sute sau chiar mii de ani, a avertizat luni Organizația Meteorologică Mondială, agenție a ONU.
La prezentarea raportului anual privind starea climei, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că situația climatică globală este critică, subliniind că planeta este împinsă dincolo de limitele sale, iar principalii indicatori climatici indică un nivel alarmant.
Documentul include pentru prima dată un nou indicator considerat esențial — dezechilibrul energetic al Pământului, care arată ritmul în care energia este absorbită și pierdută de sistemul planetar. În condiții normale, energia solară care ajunge pe Pământ este aproape egală cu cea care este radiată înapoi în spațiu. Totuși, creșterea concentrațiilor de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon, metanul și protoxidul de azot, a perturbat acest echilibru, contribuind la încălzirea continuă a atmosferei și oceanelor, dar și la topirea ghețarilor.
Potrivit OMM, acest dezechilibru s-a accentuat constant de la începutul măsurătorilor, în anii 1960, iar în ultimele două decenii tendința s-a accelerat, atingând un nivel record în 2025. Secretara generală a organizației, Celeste Saulo, a atras atenția că activitățile umane afectează tot mai puternic echilibrul natural al planetei, iar omenirea va trebui să suporte consecințele pe termen extrem de lung.
