Rusia anunță un atac masiv cu racheta hipersonică Oreșnik ca replică la un presupus asalt asupra reședinței lui Putin

Armata rusă a anunțat vineri că a efectuat un bombardament puternic asupra Ucrainei folosind racheta hipersonică Oreșnik, într-un nou atac asupra infrastructurii energetice și a unor uzine de drone din țară, relatează Reuters.
Ministerul Apărării din Rusia a transmis într-un comunicat că această operațiune ar fi „o ripostă la un atac cu drone ucrainene” asupra uneia dintre reședințele președintelui Vladimir Putin, în zona Novgorod, la sfârșitul lunii decembrie. Autoritățile de la Kiev au respins această afirmație, denunțând-o drept „falsă”.
Anterior, guvernatorul regiunii Liov din vestul Ucrainei a spus că lovitura rusească a vizat o țintă de infrastructură, posibil o instalație subterană mare de stocare a gazelor – informație care nu a putut fi confirmată independent de Reuters.
Conform unor relatări din presa ucraineană, în atac ar fi fost folosită o rachetă balistică cu viteze de aproape 13.000 km/oră.
Racheta hipersonică Oreșnik – numită în rusă „sârma alunecoasă” – a fost utilizată pentru prima dată în noiembrie 2024 de către Rusia împotriva unei presupuse uzine militare ucrainene. Potrivit surselor ucrainene, atunci racheta ar fi fost echipată cu focoase false și a cauzat pagube minore.
Președintele Vladimir Putin a descris noul sistem de rachete Oreșnik ca fiind „imposibil de oprit”, cu capabilități nucleare, dislocat în Belarus și capabil teoretic să ajungă la Londra în opt minute.

Scroll to Top
Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!