Șeful Statului Major General al Poloniei, generalul Wieslaw Kukula, a avertizat că Federația Rusă continuă să reprezinte o „amenințare existențială” pentru țara sa și a criticat ritmul lent al modernizării tehnice a forțelor armate. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei reuniuni la care au participat ofițeri superiori, ministrul apărării și președintele Poloniei.
Deși Polonia alocă un procent record din PIB pentru apărare – 4,8% în 2026, aproape de ținta de 5% stabilită la nivelul NATO pentru 2035 – generalul a subliniat că aceste cheltuieli nu pot compensa aproape trei decenii de subfinanțare cronică. El a atras atenția asupra diferenței dintre ritmul de creștere a efectivelor și cel al dotărilor tehnice, afirmând că unele unități nou create se confruntă cu lipsuri de echipamente, nu de personal.
Potrivit lui Kukula, armata poloneză ar trebui să ajungă la 500.000 de militari până în 2039, față de aproximativ 210.000 în prezent. În paralel, el a avertizat că Rusia își reorganizează constant forțele armate, folosind lecțiile învățate din războiul din Ucraina și pregătindu-se pentru un posibil conflict convențional cu statele NATO.
În acest context, Polonia urmează să beneficieze de împrumuturi în valoare de 43,7 miliarde de euro prin instrumentul european SAFE (Acțiunea pentru Securitatea Europei), destinat consolidării capacităților defensive ale statelor membre. Varșovia intenționează să folosească fondurile pentru a sprijini producția internă de armament.
Totuși, finanțarea europeană a devenit subiect de dispută politică internă. Guvernul susține că accesul la fonduri nu va fi blocat, chiar dacă președintele Karol Nawrocki ar respinge legea necesară pentru implementarea mecanismelor interne. Partidul de opoziție Lege și Justiție (PiS) avertizează însă că mecanismele de monitorizare asociate SAFE ar putea afecta suveranitatea Poloniei.
