Rusia a criticat dur joi discursul NATO și al SUA privind Groenlanda, afirmând că ideea că Moscova și Beijingul ar constitui o amenințare în regiune este o ficțiune menită să creeze panică artificială. Ministerul rus de Externe a calificat strategia Occidentului în Arctica drept una „extrem de periculoasă”, relatează Reuters.
Reacția vine după declarațiile președintelui american Donald Trump, care a reiterat intenția ca SUA să preia controlul asupra Groenlandei, pe care o consideră vitală pentru securitatea națională. Acest mesaj a fost susținut și în cadrul întâlnirii recente de la Washington cu oficiali danezi și groenlandezi.
Trump a pus sub semnul întrebării capacitatea Danemarcei de a apăra insula, în timp ce Copenhaga respinge ferm această idee. În semn de solidaritate cu Danemarca și Groenlanda, Franța, Germania, Norvegia și Suedia au început deja să desfășoare trupe în zonă, participând la un nou exercițiu militar organizat de autoritățile daneze.
Moscova, care a redeschis recent baze militare în regiunea arctică, avertizează că escaladarea tensiunilor sub pretextul unor „provocări mitice” ar putea destabiliza o zonă care ar trebui să rămână una de pace și cooperare internațională.
