Candidatul socialist Antonio Jose Seguro a obținut o victorie clară în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Portugalia, impunându-se fără emoții în fața rivalului său de extremă dreapta, Andre Ventura. Scrutinul de duminică a confirmat orientarea majorității alegătorilor către un mesaj moderat și proeuropean.
Potrivit rezultatelor parțiale, după numărarea a aproximativ 95% din voturi, Seguro a fost creditat cu 66% din sufragii, în timp ce Ventura a obținut 34%. Deși a pierdut clar confruntarea finală, liderul partidului Chega a reușit totuși să depășească scorul obținut de formațiunea sa la alegerile legislative de anul trecut, când aceasta a primit 22,8% din voturi.
Numărarea voturilor din marile centre urbane, inclusiv Lisabona și Porto, a avut loc în ultimele etape ale procesului electoral, confirmând tendința generală în favoarea candidatului socialist. Anul trecut, partidul Chega a devenit a doua forță politică din parlament, situându-se în spatele alianței de centru-dreapta aflate la guvernare.
Seguro a beneficiat, după primul tur, de sprijinul mai multor figuri importante din zona conservatoare, îngrijorate de discursul populist și de pozițiile considerate autoritare ale lui Ventura. Prin această victorie, el devine primul președinte socialist al Portugaliei din ultimii 20 de ani, preluând funcția de la Marcelo Rebelo de Sousa, care își încheie al doilea mandat.
În discursul susținut după anunțarea rezultatelor, Seguro a declarat că votul exprimat de cetățeni reprezintă un angajament ferm față de libertate, democrație și viitorul țării. În ciuda condițiilor meteo dificile din ultimele zile, prezența la urne a fost comparabilă cu cea din primul tur, chiar dacă în unele localități afectate de inundații votul a fost amânat.
