Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că țara sa are nevoie de o aderare reală la Uniunea Europeană, nu de una simbolică, subliniind că Ucraina „merită o integrare deplină”.
Liderul de la Kiev a afirmat că Ucraina nu doar se apără pe sine, ci contribuie activ la securitatea Europei în contextul războiului cu Rusia. În acest sens, el a respins ideea unor formule intermediare sau simbolice de aderare, insistând asupra unei integrări complete în structurile europene.
Declarațiile vin în contextul unor informații potrivit cărora unele state europene ar prefera, în această etapă, acordarea unor beneficii limitate Ucrainei. Zelenski a subliniat însă că experiențele anterioare cu acorduri „simbolice” nu au oferit garanții reale de securitate.
În același timp, președintele ucrainean a salutat aprobarea unui nou pachet de sprijin financiar din partea UE, în valoare de 90 de miliarde de euro. Fondurile vor fi utilizate atât pentru susținerea efortului militar, cât și pentru acoperirea deficitului bugetar.
Liderii europeni au reiterat că aderarea Ucrainei va depinde de îndeplinirea criteriilor necesare, fără a avansa o dată concretă pentru acest proces.




