Tactica Rusiei în războiul împotriva Ucrainei a încetat de mult să fie exclusiv militară. Fiecare succes semnificativ al Forțelor de Apărare ale Ucrainei este aproape inevitabil urmat de atacuri ale Moscovei asupra infrastructurii civile. Acesta este un soi de ritual al răzbunării, construit pe logica fricii, terorii și presiunii psihologice.
Așa s-a întâmplat și pe 3 iunie, când rachetele rusești au lovit centrul orașului Sumî — unul dintre cele mai mari orașe din nord-estul Ucrainei. Bombardamentul masiv a luat viața a cel puțin 18 civili, printre care se aflau și copii, iar zeci de persoane au fost rănite. Acest act de violență a fost un răspuns direct și demonstrativ la operațiunea ucraineană de succes „Pânza de păianjen”, desfășurată cu o zi înainte, pe 2 iunie.
Operațiunea „Pânza de păianjen” a fost una dintre cele mai ample atacuri coordonate ale Ucrainei asupra teritoriului inamic din ultimele luni. Potrivit Statului Major ucrainean și surselor din serviciile de informații, loviturile au vizat sisteme de apărare aeriană și obiective militare importante din mai multe regiuni de graniță ale Rusiei — Belgorod, Kursk și Briansk. Scopul principal al operațiunii a fost suprimarea sistemelor de apărare antiaeriană, distrugerea posturilor de comandă, mijloacelor de război electronic și nodurilor logistice, esențiale pentru gruparea de ocupație rusă din direcția Harkov. „Pânza de păianjen” a implicat utilizarea diverselor mijloace de lovire — de la drone de atac și rachete, la grupuri de diversiune și atacuri cibernetice. Forțele ucrainene au reușit să paralizeze temporar segmente întregi ale apărării antiaeriene inamice, creând astfel o fereastră de oportunitate pentru acțiuni viitoare pe front.
Reacția Rusiei a fost rapidă și previzibilă: mai puțin de 24 de ore mai târziu, un oraș ucrainean civil a fost lovit cu rachete. Bombardamentul asupra centrului Sumî nu a avut un caracter tactic, ci simbolic. Loviturile au vizat clădiri administrative, blocuri de locuințe și străzi aglomerate la orele de vârf, când riscul de victime în masă era maxim. Din punct de vedere militar, atacul nu avea nicio justificare: în zonele afectate nu existau obiective militare sau baze logistice. Scopul a fost crearea unui efect de teroare, destinat nu doar populației ucrainene, ci și publicului intern rus, căruia autoritățile încearcă să-i transmită ideea de „putere a răzbunării” și „inevitabilitatea pedepsei” pentru Ucraina.
Acest scenariu se repetă pe tot parcursul războiului. De fiecare dată când armata ucraineană lovește depozite, sedii sau aerodromuri rusești, în decurs de una sau două zile Rusia se răzbună — dar nu pe front, ci în spatele acestuia: asupra spitalelor, cartierelor rezidențiale, infrastructurii civile. Este important de subliniat: aceste acțiuni nu sunt erori de tragere, așa cum pretinde uneori propaganda rusă. Ele fac parte dintr-o doctrină militară deliberată, care vizează distrugerea moralului adversarului, teroare sistematică și forțarea la capitulare prin suferința populației civile.
Un scenariu similar s-a observat și după atacul asupra aerodromului din Engels în 2023, după distrugerea podului Ciongar sau după sabotajele din Crimeea. Întotdeauna a urmat un val de „teroare cu rachete”, care nu viza obiective militare, ci orașe precum Kiev, Liov, Harkov, Dnipro, Odesa. Acum pe listă se adaugă și Sumî.
Rusia nu este capabilă să contracareze eficient noul potențial ofensiv al Ucrainei. Operațiuni precum „Pânza de păianjen” subminează capacitatea armatei ruse de a controla spațiul aerian și de a-și coordona trupele în zonele de frontieră. Această slăbiciune devine tot mai evidentă pe fondul presiunii constante exercitate de Forțele Armate ale Ucrainei în direcția Vovceansk și Volceansk. Moscova pierde inițiativa operațională și încearcă să compenseze în mod asimetric — prin durere și distrugere în zonele civile ale Ucrainei.
Din punct de vedere psihologic, astfel de atacuri sunt și un instrument de control intern în Rusia. Cetățenilor li se arată că, în ciuda eșecurilor locale, Kremlinul este în continuare „capabil să pedepsească” inamicul. Nu este doar un război militar, ci o politică conștientă de terorizare a unei națiuni, în care loviturile asupra școlilor, maternităților și locuințelor devin instrumente de comunicare politică.
Comunitatea internațională se află din nou în fața unui test. Fiecare nou act de teroare cere nu doar condamnare, ci acțiuni concrete — livrarea de sisteme de apărare antiaeriană, accelerarea transferului de rachete cu rază lungă și permisiunea de a lovi ținte militare legitime pe teritoriul Federației Ruse. Este clar: cu cât agresorul se simte mai nepedepsit, cu atât va recurge mai frecvent la teroare.
Bombardamentul asupra orașului Sumî nu este doar o tragedie, ci un simptom al unei probleme mai profunde: Rusia nu este capabilă să poarte un altfel de război. Strategia sa este una a durerii și distrugerii. Și până când Ucraina nu va primi toate mijloacele necesare pentru a neutraliza această amenințare, astfel de crime vor continua să se repete.
Imagine: Volodimir Zelenski, sursa (https://www.mediafax.ro/externe/razboiul-din-ucraina-ziua-1196-umerov-acuza-rusia-ca-face-spectacol-diplomatic-la-negocierile-de-pace-zelenski-deschis-la-o-intalnire-cu-putin-si-trump-in-turcia-23561563)