Sari la conținut

„Felicitări, reușiți singur să vă faceți de râs”. Val de reacții după ce Ciolacu a postat bonul de sub 100 de lei de la cumpărături

​Într-un videoclip publicat pe contul său de Facebook, premierul Marcel Ciolacu spune că poate face cumpărături consistente cu 100 de lei. Pe un bon care apare în videoclip se observă că Ciolacu a cumpărat ulei, zahăr, salam, cartofi, o doză de bere, diferite legume, ouă, telemea și pâine și a plătit, în total, 93,50 lei. „Felicitări, reușiți singur să vă faceți de râs”, i-au transmis unii oameni premierului.

În videoclipul publicat Marcel Ciolacu este întrebat ce cumpără cu 100 de lei atunci când merge la cumpărături. „Eu cred că pot cumpăra consistent”, a fost răspunsul premierului.

În secțiunea de comentarii sunt oameni care îl critică pe Ciolacu.

  • „Da, ați cumpărat chiar foarte consistent: 100 lei pe zi, adică 3.000 lei pe luna, în condițiile în care salariul minim net este de 1981 lei”, îi atrage cineva atenția premierului.

O altă persoană îi sugerează lui Ciolacu să întrețină o familie cu doi copii cu un salariu mediu lunar.

  • „Felicitări, reușiți singur să vă faceți de râs. Ce aveti acolo pe lista se numește „supraviețuire” pe două zile a unei persoane, doar la capitolul băgat ceva în stomac. Dacă vreți să faceți demonstrații, vă rog să mergeți să întrețineți o casă cu doi copii de școală și cu o sotie pensionată medical, cu salariul mediu, nu zic minim, ca să nu ziceți că sunt hater”.
  • „Corect pt. o singură persoană. Dar când familia e mai numeroasă oare ce cumperi cu o 100 (sută) de lei?”

Alte persoane se întreabă ce buget are Ciolacu pentru cumpărăturile pe care le face într-o săptămână.

  • „Am o curiozitate, cât timp credeți că vă ajung alimentele achiziționate? Maxim pt. un mic dejun? Consistent ar fi pt o domnișoară la dietă, ce bea apa plată cu lămâie dimineața și mănâncă 3 legume crude la prânz… Ce buget aveți pt o săptămână întreagă? Haideți să fim serioși, că de „glume” suntem sătui…”
  • „Doar cine nu știe ce înseamnă să HRĂNEȘTI O FAMILIE CU 3 MESE PE ZI, poate fi încântat de această postare”.
  • „Ai luat pt o persoană, pt o zi. Ia vezi cumetre, câte zile are o lună? 500 gr cartofi… acum un an dădeam aceeași sumă pt cumpărăturile pt o săptămână, deșteptule”, i-au scris oamenii premierului Ciolacu.

Sunt și unii oameni care au apreciat videoclipul postat pe Facebook de Marcel Ciolacu și i-au transmis „felicitări”.

În patru ore de la postare, videoclipul a strâns peste 17.000 de vizionări, 1.500 de reacții și peste 1.200 de comentarii.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!