O fetiță de 7 ani, care a fost lovită de o mașină duminică în parcarea Parcului Pantelimon din București, a fost detubată și este conștientă, în stare stabilă. Ea se află încă la terapie intensivă, au anunțat miercuri dimineață reprezentanții Spitalului de Copii Grigore Alexandrescu. Din nefericire, fetița și-a pierdut un picior în urma accidentului. După o operație de 9 ore în care inițial s-a reușit replantarea piciorului, au apărut complicații care au impus amputarea membrului pentru a-i salva viața.
“Din păcate, la câteva ore după operația de replantare, au apărut complicații cauzate de sindromul de strivire rezultat în urma accidentului. Aceste complicații îi puneau viața în pericol, așa că s-a decis amputarea de urgență a membrului inferior afectat”, au transmis marți dimineață reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu.
Accidentul a avut loc duminică seară, când un băiat de 9 ani a fost ucis, iar fetița de 7 ani a fost grav rănită, în parcarea exterioară a Parcului Pantelimon, de un adolescent de 17 ani care conducea o mașină. Cei doi copii erau frați.
În momentul accidentului, copiii erau afară împreună cu mama lor și se plimbau pe trotinete, conform Buletin de București. Martorii au relatat că șoferul a accelerat brusc, iar copiii au fost prinși între mașina lui și alte vehicule parcate. Băiatul de 9 ani nu a putut fi salvat, medicii declarând decesul acestuia după ce au încercat să-l resusciteze timp de câteva zeci de minute.
Adolescentul de 17 ani care a provocat accidentul a fost reținut și este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului, modificarea sau ștergerea urmelor și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.