Sari la conținut

Fitch spune că pachetul de măsuri fiscal-bugetare al României ar fi de 2% din PIB și se va baza în special pe venituri, adică taxe

Fitch spune că pachetul de măsuri fiscal-bugetare pe care Guvernul intenționează să-l adopte se va axa în principal pe partea de venituri, adică taxe, și unele ajustări ale cheltuielilor, autoritățile noastre precizându-le că ar putea aduce 2% din PIB.

Cel mai probabil, această informare a fost primită de agenție de la autoritățile noastre și datorită acestui lucru ne-a păstrat ratingul.

Așadar, în urma acestei informații, precum și a altora, agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valutã, precum și perspectiva stabilã.

Fitch estimează că deficitul bugetar va fi de 5,5% din PIB în acest an, mai mare decât se așteptau inițial.

“Derapajul fiscal față de ținta bugetară inițială este de aproximativ 1 punct procentual din PIB și provine în principal dintr-o creștere a veniturilor mai mică decât cea așteptată. Cu toate acestea, guvernul intenționează să introducă un pachet de consolidare fiscală în următoarele săptămâni, după negocieri îndelungate la nivel intern și cu UE”, spune agenția.

Acest pachet, menționează Fitch, se concentrează în principal pe măsuri de partea veniturilor și unele ajustări ale cheltuielilor, iar autoritățile estimează că ar putea aduce 2% din PIB.

“Ținând cont de deficitul mai mare din 2023 și în ciuda măsurilor fiscale planificate, am revizuit în sus proiecția deficitului bugetar pentru 2024 la 4,8% din PIB, cu toate că există incertitudine, deoarece pachetul fiscal nu este încă finalizat”, se arată în comunicat.

  • „Traiectoria fiscală pe termen mediu indică și ea deficite mai mari și nu ne așteptăm ca deficitul bugetar să ajungă la 3% din PIB până cel puțin în 2026.””

Referindu-se la creșterea economică, Fitch previzionează 2,9% pentru acest an și 3,2% în 2024 și 2025.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!