Armata rusă suferă pierderi colosale în lupta pentru Bahmut, oraş din estul Ucrainei, unde se duc bătălii sângeroase, a declarat duminică ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, pentru cotidianul german Bild, preluat de agenția de presă dpa.
- „Pierderile ruşilor sunt de ordinul a 500 de morţi şi răniţi în fiecare zi”, a spus el, adăugând că militarii ruşi nu sunt altceva decât „carne de tun în tacticile de tip tocător de carne” folosite de către Moscova.
Numărul nu a putut fi verificat independent, notează dpa, care aminteşte că în oraşul Bahmut se duc lupte grele de câteva luni de zile.
Grupul de mercenari Wagner este deosebit de activ în zonă. Liderul său, Evgheni Prigojin, considerat un apropiat al Kremlinului, a recrutat bărbaţi din închisorile ruse. Potrivit unor relatări, tocmai în rândul acestor recruţi pierderile sunt extraordinar de mari, aminteşte dpa.
Organizaţia pentru drepturile omului „Rusia în spatele gratiilor” a estimat recent că, din cei 50.000 de mercenari recrutaţi din puşcării, doar 10.000 mai sunt încă pe front, mai amintește dpa, conform Agerpres. Restul ar fi fost ucişi, răniţi, capturaţi sau ar fi dezertat.
„Un loc simbolic pentru ruși”
Potrivit lui Reznikov, Bahmut este „un loc simbolic pentru ruşi” şi de aceea fac eforturi atât de mari pentru a-l captura. Totuşi, capturarea oraşului nu va influenţa cursul luptelor din regiunea Donbas, a declarat el.
Și Kievul a acordat Bahmutului o mare importanţă simbolică, notează dpa.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vorbit despre „fortăreaţa Bahmut”, despre care a spus că nu va fi abandonată. Între timp, tonul a devenit mai moderat, căderea oraşului fiind considerată acum drept posibilă, remarcă dpa.
Totuşi, Ucraina vrea să-şi menţină poziţiile în Bahmut cât mai mult timp cu putinţă, în parte pentru că luptele fac ca Rusia să piardă oameni şi timp.