Fostul şef al serviciilor de informaţii militare venezuelene sub preşedinţia lui Hugo Chavez a fost extrădat miercuri de Spania în Statele Unite, unde riscă o pedeapsă grea de închisoare pentru trafic de droguri şi va fi prezentat joi unui judecător, notează sursa.
Hugo Carvajal, 63 de ani, era căutat de mai mulţi ani de autorităţile americane.
Potrivit procurorilor din New York, acesta şi-ar fi folosit funcţia de şef al informaţiilor militare pentru a coordona în 2006 livrarea din Venezuela spre Mexic a aproape 5,6 tone de cocaină destinată Statelor Unite.
Fostul responsabil este de asemenea suspectat că deţine dovezi împotriva succesorului lui Hugo Chavez, Nicolas Maduro.
El urmează să fie prezentat joi unui judecător al tribunalul federal din Manhattan, a precizat într-un comunicat procurorul districtului de sud al New Yorkului. Hugo Carvajal riscă închisoarea pe viaţă.
Justiţia îl acuză că şi-a “folosit autoritatea ca director al informaţiilor militare venezuelene pentru a corupe instituţiile venezuelene, a abuza populaţia venezueleană şi a importa otravă în Statele Unite”, a precizat Damian Williams.
De asemenea, îl acuză pe Carvajal că a colaborat cu FARC, fosta gherilă revoluţionară din Columbia, în traficul de cocaină.
Această extrădare intervine la aproape o săptămână după anunţul respingerii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a recursului acestui colaborator apropiat al fostului preşedinte venezuelean, aflat la putere din 1999 până în 2013.
CEDO a constatat că Hugo Carvajal “nu a demonstrat că este expus unui risc real de a fi condamnat la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate (.. .) dacă va fi extrădat”.
Avocata lui Carvajal, Maria Dolores de Argüelles, şi surse judiciare spaniole confirmaseră miercuri mai devreme pentru AFP plecarea acestuia din Spania în Statele Unite, fără a putea da cu certitudine destinaţia lui exactă.
Înalta Curte a Audienţei Naţionale din Madrid a suspendat procedura de extrădare a lui Hugo Armando Carvajal Barrios în martie 2022 din cauza recursului acestuia din urmă la CEDO, la doar câteva luni după ce a dat undă verde finală extrădării acestuia în Statele Unite.
Poreclit “El Pollo” (Puiul), venezueleanul a fost arestat pentru prima dată în aprilie 2019 de poliţia spaniolă. Dar justiţia a refuzat atunci extrădarea lui şi l-a eliberat pe motiv că cererea Statelor Unite este “motivată politic”.
După un recurs al Parchetului, Audienţa Naţională şi-a reconsiderat în cele din urmă decizia, dar între timp Carvajal a fugit. În cele din urmă, a fost arestat la Madrid în septembrie 2022, după aproape doi ani de urmărire.
Fostul general fusese îndepărtat din armata venezueleană la decizia şefului statului Nicolas Maduro pentru că s-a raliat la începutul lui 2019 opozantului Juan Guaido. El a fugit din Venezuela pe mare în Republica Dominicană înainte de a ajunge în Spania.