Mircea Geoană a răspuns vineri la cele două invitații de a candida ca independent pentru președinția României, exprimându-și aprecierea și încurajând sprijinul pentru un proiect ambițios.
„Sunt onorat că liderii mișcării România Renaște, profesioniști recunoscuți în diverse domenii vitale pentru evoluția țării, și partenerii lor mă văd ca pe un potențial președinte al tuturor românilor”, a scris Mircea Geoană pe Facebook.
Deși nu a confirmat clar dacă va candida la prezidențiale, Geoană și-a arătat deschiderea față de susținerea unui proiect care să răspundă așteptărilor românilor.
„Sunt deschis și încurajez sprijinul tuturor – mișcări civice, independenți sau partide politice – care doresc să susțină un proiect ambițios, menit să răspundă nevoilor românilor și viziunii mele de transformare profundă a politicii, statului și economiei”, a adăugat secretarul general adjunct al NATO.
Două cereri în aceeași zi
Mihai Apostolache, președintele Partidului România în Acțiune, a anunțat vineri că formațiunea sa a decis să susțină candidatura independentă a lui Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. Apostolache a subliniat că partidul său se va implica în strângerea de semnături și promovarea candidaturii lui Geoană.
„Domnul Geoană a anunțat că este foarte aproape de a lua o decizie privind o candidatură independentă la președinția României, iar partidul nostru îl invită să candideze și îl va susține. Ne vom implica în strângerea de semnături, în acțiuni de promovare și vom proteja votul în ziua alegerilor”, a declarat Mihai Apostolache, conform News.ro.
De asemenea, organizația neguvernamentală „România Renaște” a solicitat vineri ca Mircea Geoană să candideze la alegerile prezidențiale. Dumitru Borțun, liderul mișcării, a făcut apel la toate forțele „democratice și sănătoase” din România să îl sprijine pe Geoană în cursa pentru Cotroceni.
„Vă solicităm, vă îndemnăm și vă încurajăm! Nu veți fi singur! Nu este prea târziu să cerem să fim guvernați de oameni merituoși, a căror carte de vizită constă în valoarea profesională, probitatea morală și dragostea de țară. Nu e târziu să cerem să fim tratați cu respect ca cetățeni și să cerem ca statul să se ocupe responsabil de serviciile publice, cum ar fi sănătatea, educația și accesul la justiție”, a declarat Dumitru Borțun într-o conferință de presă.
O candidatură împotriva marilor partide
Conducerea PNL a decis recent că liberalii vor avea un candidat propriu la alegerile prezidențiale. De asemenea, PSD este hotărât să aibă propriul candidat, astfel că scenariul unui candidat comun al partidelor de guvernământ pare improbabil în acest moment.
Conform unui sondaj AtlasIntel realizat pentru Digi24 în aprilie, 33,6% dintre români ar vota cu Mircea Geoană în scenariul în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu ar candida. Pe locul doi se situează George Simion cu 11,8%, urmat de Cătălin Drulă (10,9%) și Diana Șoșoacă (10,8%).
În cazul în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă ar candida, Mircea Geoană ar conduce în continuare cu 27%. George Simion s-ar menține pe locul doi cu 12,6%, Cătălin Drulă ar obține 11,3%, iar Diana Șoșoacă 10,6%. Marcel Ciolacu ar avea 9,6%, Cioloș 6,1%, Nicolae Ciucă 5%, iar Kelemen Hunor 0,7%.