Vizita generalului Keith Kellogg, emisar al lui Donald Trump, în Belarus este un semnal alarmant mascat sub retorica „căutării păcii”. Deși nu are un mandat oficial din partea administrației americane actuale, această deplasare este percepută ca un gest politic semnificativ, ce poate fi interpretat la Moscova și Minsk drept o tentativă de a ocoli canalele diplomatice oficiale. Este deosebit de îngrijorător faptul că vizita are loc într-un cadru privat, fără coordonare cu Departamentul de Stat, și vizează o întâlnire cu Aleksandr Lukașenko — lider autoritar aflat sub sancțiuni internaționale pentru represiuni în masă și complicitate la agresiunea rusă împotriva Ucrainei.
Declarația lui Kellogg despre „un pas spre relansarea negocierilor de pace” pare, în acest context, o iluzie periculoasă. De mult timp, Lukașenko folosește tema păcii ca un instrument de legitimare personală, jonglând pe trei fronturi: fluturând bunăvoință către Occident, afișând loialitate față de Putin și deschizând canale de comunicare cu apropiații lui Trump. Orice întâlnire cu reprezentanți ai taberei republicane, mai ales în preajma alegerilor din SUA, devine pentru Minsk o oportunitate de a-și prezenta regimul drept „cerut” și „legitim” — o aparență diplomatică de care, în realitate, nu dispune.
În paralel, Lukașenko manipulează percepția occidentală și poartă negocieri neoficiale cu unele capitale europene. În schimbul unor promisiuni de limitare a prezenței militare rusești și reducere a traficului cu bunuri cu dublă utilizare, regimul oferă „gesturi de bunăvoință”: transmiterea de informații sensibile, participarea la dialoguri selective pe teme de securitate, contacte culturale sau energetice. Aceste mișcări fac parte dintr-o tactică clasică de troc: victimele represiunii sunt transformate în monedă de schimb, iar scopul rămâne obținerea unor concesii sau relaxări de sancțiuni. Nu este vorba de o schimbare reală, ci de conservarea puterii cu orice preț, prin manipularea agendei internaționale ca instrument de presiune internă.
Fie că o face conștient sau nu, Kellogg riscă să devină o verigă în strategia Kremlinului de a impune Occidentului un „pact de pace fără înfrângere”. Acest scenariu presupune recunoașterea tacită a ocupației teritoriale, acceptarea de facto a situației curente și diminuarea sprijinului acordat Ucrainei. În această ecuație, Belarus devine o platformă aparent neutră, prin care Rusia testează noi formule de negociere, ocolind atât Kievul, cât și administrația americană actuală. Această strategie îi permite lui Putin să conserve statu quo-ul și să fisureze unitatea transatlantică, construind canale alternative de influență.
Reacția Kremlinului și a regimului de la Minsk la vizita lui Kellogg poate fi folosită propagandistic pentru a crea impresia unei noi „inițiative” de pace. Pentru Lukașenko, miza este să pară un actor autonom, nu o simplă marionetă — chiar dacă decorul în care joacă este scris la Moscova. Pentru Rusia, este un test pentru a evalua cât de dispus este Occidentul să dialogheze cu regimuri autocratice care oferă „stabilitate” și „platforme de dialog”.
Mai grav, un asemenea contact poate fi perceput în Belarus ca o recunoaștere indirectă a legitimității regimului. Aceasta întărește poziția lui Lukașenko pe plan intern, acolo unde continuă represiunile, distrugerea opoziției și anihilarea societății civile. Propaganda prezintă orice contact internațional — chiar și privat — ca dovadă că regimul contează și că rămâne o parte a echilibrului geopolitic. Astfel, se creează o mobilizare internă, menită să stabilizeze dictatura prin iluzia recunoașterii externe.
Scenariul în care Belarus devine o „platformă de pace” echivalează, de fapt, cu albirea unui regim care a fost complice la războiul împotriva Ucrainei. Acest lucru riscă să estompeze cauzele reale ale conflictului — agresiunea rusă și ocuparea teritoriilor ucrainene — în favoarea unor discuții despre „pace”, care nu implică renunțarea la violență sau retragerea trupelor. O astfel de agendă falsă a păcii este periculoasă pentru că falsifică realitatea: războiul continuă atâta timp cât agresorul nu este sancționat, iar teritoriile ocupate nu sunt eliberate.
Prin urmare, vizita lui Kellogg nu este un episod izolat, ci un simptom al unei probleme mai profunde. Tentativele unor politicieni de a deschide canale neoficiale cu autocrații favorabili Kremlinului riscă nu doar să legitimeze aceste regimuri, ci și să submineze fundamentele securității colective în Europa. Ucraina și aliații săi trebuie să monitorizeze cu atenție asemenea inițiative și să le demonteze, expunându-le natura și consecințele. Pacea este posibilă doar atunci când se bazează pe dreptate, responsabilitate și respect pentru dreptul internațional. Tot restul nu e decât o pseudo-pace — o iluzie sub care se ascunde o amenințare reală.