Propunerea Egiptului de a pune capăt războiului dintre Israel și Hamas vizează, printre altele, ca organizațiile teroriste aflate la conducerea exclavei să predea puterea unei alte autorități, relatează agenția Reuters, citată de HotNews.
Informații despre liniile generale ale planului redactat la Cairo au apărut la începutul săptămânii, însă jurnaliștii de la Reuters au obținut acum mai multe detalii privind conținutul său de la surse din serviciile de informații ale Egiptului.
Foarte probabil cel mai dificil de îndeplinit punct al planului presupune ca Hamas, organizația teroristă care conduce fâșia Gaza din 2006, și Jihadul Islamic, o altă grupare militantă palestiniană ce își are baza de operațiuni în exclavă, să renunțe la putere în schimbul unui armistițiu permanent.
Membri din conducerea celor două organizații teroriste au exclus anterior această variantă și au negat public că ea ar face parte din planul propus de Egipt.
Liderii celor două grupări au insistat în mod repetat că orice soluție pentru fâșia Gaza după încheierea războiului trebuie decisă de palestinieni, și nu un „dictat” din străinătate.
Israelul în schimb afirmă că nu își va opri atacurile până la distrugerea completă a Hamas și a celorlalte forțe „proxy” finanțate de Iran în fâșia Gaza, premierul Benjamin Netanyahu susținând că acest lucru presupune distrugerea tuturor capacităților militare și de guvernare ale grupărilor din exclavă, precum și deradicalizarea populației sale.
Înlăturarea Hamas de la putere pe cale pașnică se va dovedi probabil cu atât mai dificilă întrucât sondajele de opinie efectuate recent arată că sprijinul pentru organizația teroristă a crescut în rândul palestinienilor după atacul său surpriză asupra Israelului în data de 7 octombrie.
Cum propune Egiptul să fie implementat un armistițiu în fâșia Gaza
Egiptul propune de asemenea o încetare treptată a focului și ca un armistițiu inițial temporar să dureze între una și două săptămâni, cu posibilitatea de reînnoire a acestuia.
Oficiali palestinieni au precizat că planul egiptean de încetare a focului propune ca armistițiul să fie implementat în trei etape și ca în primele 10 zile ale sale Hamas să elibereze toate femeile și toți copiii și vârstnicii pe care îi ține ostatici.
În schimb Israelul ar urma să elibereze un număr convenit anterior de prizonieri palestinieni din aceleași categorii, sista toate atacurile sale, retrage tancurile din enclavă și permite livrarea de medicamente, hrană și combustibil către aceasta.
Planul cere de asemenea ca Israelul să permită revenirea oamenilor în nordul fâșiei Gaze, unde și-a declanșat ofensiva terestră inițială și lansat o mare parte din atacurile aeriene.
Egiptul cere în al doilea stadiu al planului ca Hamas să elibereze femeile-soldat israeliene aflate în captivitate și ca Israelul să elibereze în schimb încă un grup de palestinieni încarcerați. Tot în acest stadiu cele două părți ar urma să își predea reciproc morții uciși începând cu data de 7 octombrie.
Eliberarea prizonierilor palestinieni, una dintre divergențele între Hamas și Israel
Al treilea stadiu ar putea dura o lună și, în funcție de rezultatul negocierilor, ar putea duce la eliberarea tuturor israelienilor pe care Hamas îi ține captivi, tot în schimbul unui grup de prizonieri palestinieni încarcerați de Israel.
În acest stadiu Israelul va trebui să își retragă toate tancurile din fâșia Gaza și ambele părți să pune capăt oricăror activități ostile.
Însă sursele din cadrul serviciilor de informații egiptene afirmă că atât Hamas, cât și Jihadul Islamic, care au purtat negocieri separate la Cairo, nu vor opri conflictul până la încheierea „agresiunii” israeliene.
În plus, cele două organizații teroriste insistă ca orice acord privind schimbul de prizonieri să ducă în final la eliberarea tuturor palestinienilor încarcerați în închisori israeliene.
Organizațiile teroriste palestiniene resping ideea plecării de la putere în Gaza
Israelul și-a exprimat disponibilitatea față de un alt armistițiu temporar, dar a respins cererile organizațiilor teroriste palestiniene de a se retrage din exclavă și a pune capăt războiului.
Una dintre sursele Reuters afirmă că în cadrul negocierilor s-a discutat și despre ideea reconstrucției fâșiei Gaza după încheierea conflictului și administrația care să preia puterea de la Hamas.
Oficiali palestinieni au insistat însă că această condiție de a renunța la putere în fâșia Gaza nu face parte din planul avansat de Egipt.
Însă guvernul de la Cairo a purtat discuții privind instalarea unui guvern de tehnocrați în exclavă, dorindu-se ca acesta să fie responsabil de eforturile de reconstrucție și distribuire a ajutoarelor umanitare, precum și de organizarea unor alegeri legislative.
Hamas nu a mai organizat alegeri în fâșia Gaza din 2006, anul în care a ajuns la putere.