Recent au fost publicate date statistice privind achizițiile de gaze naturale lichefiate (GNL) de către țările Uniunii Europene. Rezultatele sunt destul de îngrijorătoare: problema constă în volumele de GNL rusesc achiziționate prin intermediari din alte țări membre ale UE. Un exemplu clar este Germania.
Deși Berlinul a renunțat la importurile directe de combustibil rusesc, Germania continuă să achiziționeze cantități semnificative de GNL rusesc prin alte state membre UE. În 2024, compania națională germană de energie Sefe a cumpărat 58 de transporturi de GNL rusesc prin portul francez Dunkerque, ceea ce reprezintă o creștere de șase ori față de 2023, conform unui raport al unor organizații neguvernamentale.
Miniștrii energiei din Belgia, Franța și Spania – țări ale căror porturi primesc transporturi de GNL din Rusia – susțin că doar o mică parte din gazul livrat în aceste porturi este utilizată pe plan intern. Conform acestora, cea mai mare parte a gazului este transportată către alte state membre UE. În noiembrie 2024, Germania a decis ca terminalele sale de stat să nu mai accepte livrări directe de GNL rusesc.
Cu toate acestea, experții subliniază că Germania importă indirect GNL rusesc, prin intermediul altor țări. Angelos Koutsis, specialist în politici energetice la centrul de analiză belgian Bond Beter Leefmilieu, a explicat că interdicția germană privind importurile directe a fost evitată prin achiziții realizate din Franța și Belgia, deși o parte din gaz provine din Rusia. Această practică “albăstrează” originea reală a gazului.
Conform raportului întocmit de organizații precum Deutsche Umwelthilfe, Urgewald și Razom We Stand, Germania primește în continuare între 3% și 9,2% din gazul său din Rusia prin alte state membre UE. Lipsa de transparență pe piața internă a gazelor din UE este considerată principalul motiv al acestei probleme, generând acuzații reciproce între țările membre și lipsă de acțiuni concrete împotriva importurilor de GNL rusesc.
De exemplu, gazul transportat din porturile Belgiei apare deseori etichetat în bazele de date oficiale din Germania drept “gaz belgian”, deși Belgia nu are producție proprie de gaze naturale.
Compania Sefe, care aparținea gigantului rus Gazprom înainte de a fi naționalizată în 2022, a refuzat să comenteze cifrele raportului, menționând că nu dezvăluie informații privind vânzările. Sefe are un contract pe termen lung cu proiectul rusesc Yamal LNG, condus de grupul energetic Novatek, și este posibil să fi achiziționat transporturi de la intermediari.
În octombrie 2024, Franța și alte nouă țări membre UE au solicitat publicarea de informații despre furnizorii care importă GNL din Rusia și despre volumele care ajung în porturile UE. Experții consideră că trasabilitatea originii gazului poate fi asigurată prin date transparente reglementate legislativ.
Achizițiile record de GNL rusesc în UE
Statistici recente arată că Germania nu este singura țară care a intensificat achizițiile de GNL rusesc. În 2025, Europa cumpără gaze rusești în volume fără precedent, cheltuind miliarde de dolari care ar putea fi folosiți de Kremlin pentru finanțarea războiului din Ucraina.
Datele din primele 15 zile ale anului 2025 arată că cele 27 de state membre ale UE au importat 837.300 de tone metrice de GNL din Rusia – un record față de cele 760.100 de tone importate în aceeași perioadă din 2024.
Această situație scoate în evidență contradicțiile dintre măsurile adoptate de UE împotriva Rusiei și acțiunile statelor membre. Deși pachetele de sancțiuni sunt fără precedent, multe țări membre colaborează activ cu companiile rusești pentru a beneficia de energie mai ieftină.
Însă aceste miliarde investite în gazul rusesc pot fi folosite de Kremlin nu doar pentru războiul din Ucraina, ci și pentru viitoare conflicte. Rachetele finanțate din aceste venituri ar putea viza în viitor capitalele europene, inclusiv Berlinul, Bruxelles-ul sau Parisul.
Pentru a preveni o astfel de escaladare, UE trebuie să renunțe la dubla măsură și să devină un adversar real al agresiunii. În caz contrar, un nou conflict, de această dată pe teritoriul UE, ar putea izbucni în următorii 2-3 ani.
Imagine: ilustrativă, sursa