În iulie 2025, o postare a premierului ungar Viktor Orbán pe rețeaua X, în care acesta a pus din nou sub semnul întrebării aderarea Ucrainei la UE și a opus „cooperarea pragmatică” unei „integrări ireversibile”, a declanșat o reacție politică virulentă în Ungaria. Liderul opoziției, Péter Magyar, de la Partidul Tiszta, l-a descris pe Orbán drept un „șantajist înarmat cu cuțit din suburbii” – o metaforă dură, dar precisă. Societatea ungară este tot mai obosită de jocurile externe ale premierului, care reflectă din ce în ce mai puțin interesele cetățenilor și tot mai mult obiectivul său personal: menținerea puterii cu orice preț, un preț care crește constant.
„Europa cercurilor concentrice” și subminarea unității UE
Orbán promovează tot mai insistent ideea unei reforme radicale a Uniunii Europene, bazată pe modelul „Europei cercurilor concentrice”. În viziunea sa, această structură ar preveni destrămarea UE, permițând statelor membre să avanseze în integrare cu viteze diferite, în funcție de propriile lor viziuni. În acest model, Ungaria ar avea un rol special în „cercul extern de securitate”, alături de țări precum Turcia și Ucraina, dar nu ca membri egali, ci ca zone-tampon geopolitice. Această abordare erodează unitatea Europei și slăbește integritatea sa instituțională în favoarea unui naționalism autoritar.
Pe fondul presiunilor politice interne și al tensiunilor sociale în creștere, Orbán folosește scena internațională pentru a-și legitima puterea internă. Strategia sa se bazează pe echilibrarea constantă între Vest și Est, între retorica păcii și blocarea inițiativelor europene menite să contracareze agresiunea Rusiei. Dacă în trecut această poziționare îi conferea imaginea unui „disident european”, aducându-i dividende politice interne, astăzi, pe fondul stagnării economice și al declinului reputației internaționale a Ungariei, strategia sa devine o sursă de risc pentru țară și partenerii săi.
Criza „orbonomicii” și impactul economic
Indicatorii economici reflectă eșecul modelului „orbonomic”. În 2025, Ungaria înregistrează cele mai mari cheltuieli din UE pentru deservirea datoriei publice – circa 5% din PIB. Recesiunea tehnică, începută în trimestrul al treilea al anului 2024 cu o scădere a PIB-ului de 0,7%, continuă să se agraveze. Inflația, care a atins niveluri record în UE după invazia Rusiei în Ucraina, a dus la scăderea dramatică a veniturilor reale ale populației și la pierderea încrederii în guvern. Deficitul bugetar a depășit 2,9 trilioane de forinți (aproximativ 8 miliarde de dolari), punând presiune suplimentară pe stabilitatea financiară.
Electoratul de bază al lui Orbán – locuitorii săraci din provincii – se confruntă cu o creștere abruptă a costurilor pentru alimente, chirii și locuințe. Pentru a compensa aceste pierderi, guvernul promovează parteneriate strategice cu China, dar promisiunile de investiții masive în producția de baterii s-au lovit de scăderea cererii globale și de dificultăți în exportul către Europa de Vest.
Dependența energetică de Rusia
Politica energetică a lui Orbán rămâne profund vulnerabilă. În ciuda reevaluării dependenței de resursele rusești la nivel european, Ungaria continuă să se bazeze excesiv pe gazul și petrolul rusesc. Evitând tranziția energetică adoptată de vecini, Budapesta prezintă fiecare nou contract cu Gazprom ca un act de „pragmatism național”. În realitate, această dependență transformă Ungaria într-o periferie energetică, incapabilă să răspundă flexibil crizelor sau să caute piețe alternative, în condițiile în care livrările sunt instabile, iar prețurile – imprevizibile.
Modelul politic al lui Orbán: corupție și centralizare
Cea mai mare piedică în calea redresării economice a Ungariei este modelul politic construit de Orbán din 2010. Corupția, restrângerea statului de drept, politizarea justiției și a mass-mediei, precum și controlul asupra organelor de drept au dus la blocarea accesului Ungariei la peste 6,3 miliarde de euro din fondurile UE. Deși Budapesta ar putea primi anual până la 4 miliarde de euro, acest lucru necesită reforme sistemice pe care Orbán le evită, deoarece centralizarea autoritară a puterii este fundamentul supraviețuirii sale politice.
Orbán folosește migrația ca instrument de șantaj politic, apelând la electoratul ultraconservator și formând coaliții cu țări care se opun politicii comune de migrație a UE. Aceasta îi permite să se poziționeze ca „apărător al națiunilor”, sabotând însă deciziile colective ale blocului european.
Opoziția și alternativa
Opoziția, în special Partidul Tiszta condus de Péter Magyar, promovează un curs extern alternativ, axat pe transformarea Ungariei într-un partener de încredere în cadrul NATO și UE. Tiszta pledează pentru renunțarea la practici manipulative, cum ar fi veto-urile sau șantajul, și pentru relații de bună vecinătate cu statele din bazinul carpatic, inclusiv cu Ucraina. Magyar subliniază că Rusia este responsabilă de război, respingând narativele lui Orbán despre „provocările euroatlantice”.
O alegere existențială
Ungaria se confruntă cu o dilemă existențială: să rămână în orbita europeană sau să deriveze spre un club autoritar alături de Moscova, Beijing, Minsk și Teheran. Orbán promovează o „autonomie strategică”, dar în practică evită responsabilitatea, blochează deciziile colective și își negociază poziția pentru concesii sau fonduri. Totul – de la politica externă la plățile sociale – este subordonat menținerii puterii sale personale.
Dificultățile financiare, oboseala politică a societății și presiunea opoziției pun regimul lui Orbán în pericol. Sondajele arată o scădere semnificativă a popularității premierului, iar guvernul recurge la noi taxe, economii și împrumuturi externe în condiții dure. Ungaria lui Orbán seamănă tot mai mult cu cineva care vinde moștenirea familială pentru a-și prelungi jocul politic. Sub fațada „pragmatismului” se ascunde un adevăr simplu: Viktor Orbán este gata să sacrifice principii, stabilitate și viitorul țării pentru a rămâne la putere, ceea ce reprezintă principalul pericol pentru Ungaria, Europa și comunitatea democratică globală.