Sari la conținut

Înalta Curte din Delhi a emis o citaţie pentru radioteleviziunea britanică BBC

Înalta Curte din Delhi a emis luni o citaţie pentru radioteleviziunea britanică BBC, într-un proces de calomnie legat de un documentar despre premierul indian Narendra Modi, transmite sursa.

Postul de televiziune britanic a difuzat în ianuarie un documentar în două părţi în care îl acuza pe Narendra Modi că, atunci când era premier al statului indian Gujarat, ar fi ordonat poliţiei să închidă ochii la revoltele interconfesionale din 2002. Acel val de violenţe s-a soldat cu cel puţin 1.000 de morţi, dintre care majoritatea din rândul comunităţii musulmane, minoritară în India.

Guvernul indian a blocat mesajele video şi tweet-urile legate în mod direct de documentar, calificându-l la puţin timp după difuzarea sa drept „propagandă ostilă şi mizerii anti-indiene”.

Presa indiană afirmă procesul a fost intentat de o organizaţie non-profit din Gujarat, de unde provine Modi. Partea reclamantă în proces susţine, conform dezvăluirilor din dosar, că filmul ar aduce atingere reputaţiei Indiei, a sistemului judiciar naţional şi a premierului.

Modi a respins deja acuzaţiile că nu a făcut suficient pentru a pune capăt revoltelor, iar o anchetă ordonată de Curtea Supremă nu a găsit dovezi pentru inculparea lui. Curtea a respins anul trecut o petiţie pentru o nouă anchetă.

BBC nu a reacționat deocamdată la informaţiile despre proces, însă anterior a transmis că „nu are niciun fel de agendă” şi că susţine corectitudinea documentării.

În luna februarie, la câteva săptămâni după difuzarea documentarului „India: întrebarea despre Modi”, Fiscul indian a percheziţionat marţi biroul postului BBC de la New Delhi.

Percheziții pentru intimidarea vocilor critice în India

Guvernul lui Narendra Modi este acuzat cu regularitate de folosirea autorităților din subordine pentru a intimida sau reduce la tăcere criticile la adresa sa, acțiuni care au vizat inclusiv organizații internaționale cunoscute precum Amnesty International.

După ce Modi a preluat funcția de prim ministru în 2014, țara a intensificat monitorizarea grupurilor non-profit, iar mii dintre acestea au avut autorizațiile de primire a fondurilor externe anulate sau suspendate.

În 2020 Amnesty International a anunțat că își sistează activitățile și închide birourile din India, acuzând autoritățile de hărțuire sistematică. Decizia a venit după ce autoritățile au înghețat conturile bancare ale organizației.

Guvernul „tratează organizațiile pentru drepturile omului ca entități criminale și disidenții ca infractori fără niciun fel de dovezi credibile”, a afirmat într-un comunicat remis presei la momentul respectiv Avinash Kumar, director executiv al Amnesty International India, acesta adăugând că scopul autorităților este „crearea unui climat al fricii”.

Anunțul făcut în urmă cu 3 ani a plasat India în aceeași categorie de regimuri autoritare ca Rusia, singura țară în care Amnesty International și-a mai încetat operațiunile după închiderea în 2016 a birourilor din statul condus de Vladimir Putin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!