Sari la conținut

Înaltul Comisariat al ONU s-a declarat „alarmat” noua metodă de execuție din SUA

Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului s-a declarat marţi „alarmat” de execuţia iminentă a unui condamnat la moarte în Statele Unite printr-o nouă metodă, asfixierea cu azot, estimând că aceasta ar putea constitui tortură, relatează agenția AFP, citată de Agerpres și HotNews.

„Suntem alarmaţi de execuţia iminentă, în Statele Unite, a lui Kenneth Eugene Smith, folosind o metodă nouă şi netestată, asfixierea cu azot”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Înaltului Comisariat, Ravina Shamdasani, în timpul unei conferinţe de presă la Geneva.

Aceasta „ar putea constitui tortură sau un alt tratament crud sau degradant conform dreptului internaţional”, a mai spus ea.

ONU subliniază că și animalele executate prin această metodă sunt sedate

Purtătoarea de cuvânt a subliniat că protocolul de execuţie prin asfixiere cu azot, introdus în statul Alabama, nu prevede sedarea, în timp ce Asociaţia americană de medicină veterinară (AVMA) recomandă administrarea unui sedativ animalelor, chiar şi celor de talie mare, atunci când sunt eutanasiate în acest mod.

ONU face apel la autorităţile din statul Alabama să suspende execuţia lui Kenneth Smith, programată pentru 25 ianuarie, iar Ravina Shamdasani şi-a exprimat îngrijorarea asupra faptului că şi statele americane Mississippi şi Oklahoma au aprobat această metodă de execuţie.

Pe 3 ianuarie, raportorii ONU şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la această „primă încercare” la nivel mondial de execuţie prin asfixiere cu azot, temându-se că aceasta „ar putea conduce la o moarte dureroasă şi umilitoare”.

Kenneth Smith, în vârstă de 58 de ani, este unul din cei doi condamnaţi la moarte în SUA încă în viaţă care au supravieţuit unei tentative de execuţie judiciară. În noiembrie 2022, statul Alabama i-a ratat execuţia prin injecţie letală, mai multe încercări de a-i fi introdusă o linie intravenoasă dând greş.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!