Guvernul premierului indian Narendra Modi a înlocuit numele Indiei cu un cuvânt din limba sanscrită pe invitațiile trimise pentru summitul G20 de săptămâna aceasta, declanșând speculații că numele sub care este cunoscută țara va fi schimbat în mod oficial, relatează Al Jazeera, potrivit sursei.
Pe invitațiile trimise liderilor care vor participa la summitul G20 președintele indian Droupadi Murmu este numit „Președintele Bharatului”, în loc de „Președintele Indiei”.
India va găzdui summitul G20 la New Delhi sâmbătă și duminică în condițiile în care președintele rus Vladimir Putin și cel chinez Xi Jinping nu vor participa la reuniune.
Deși mai puțin cunoscut publicului larg, țara de pe subcontinentul indian este cunoscută în mod oficial după două nume: India și Bharat. Însă varianta „India” este mai folosită inclusiv în interiorul țării, nu doar pe plan internațional.
Bharat este un cuvânt din sanscrita antică despre care numeroși istorici cred că datează din perioada primelor texte hinduse. Un alt cuvânt folosit pentru India este „Hindustan”, acesta fiind utilizat de regulă în literatură și cultura populară.
Naționaliștii indieni consideră că „India” este numele colonizatorilor britanici pentru țară
Partidul naționalist Bharatiya Janata Party al premierului Narendra Modi susține de mult timp folosirea variantei Bharat în textele oficiale, argumentând că India este un nume care a fost introdus de către colonizatorii britanici și că este un „simbol al sclaviei”.
Imperiul Britanic a condus diferitele regate de pe subcontinentul indian timp de aproximativ 200 de ani înainte ca acestea să își câștige independența în 1947 ca parte a unui stat național.
Opoziția indiană este însă mai puțin încântată de o eventuală schimbare de nume, afirmând că țara nu ar trebui să renunțe la denumirea sub care este cunoscută în întreaga lume.
În luna iunie a anului trecut Turcia a trecut la folosirea variantei „Türkiye” în toate documentele sale oficiale și a cerut comunității internaționale să facă același lucru.
Măsura a fost dorită de președintele Recep Erdogan, care era nemulțumit de conotațiile în limba engleză ale formei anglicizate („curcan”).