Interdicția guvernului chinez asupra folosirii telefoanelor iPhone la birouri sau pentru activități legate de muncă se va aplica și autorităților locale și companiilor de stat, scrie vineri agenția Reuters, potrivit sursei.
Jurnaliștii de la The Wall Street Journal au scris în premieră miercuri, citând surse familiare cu situația, că guvernul comunist de la Beijing a decis să le interzică angajaților din aparatul de stat central, precum și agențiilor din subordinea directă a acestuia, să folosească telefoane iPhone sau alte branduri străine pentru muncă sau să le aducă la birou.
Apple, producătorul iPhone, a pierdut rapid 100 de miliarde de dolari din capitalizarea sa pe bursă după apariția acestor informații, prețul acțiunilor sale scăzând cu peste 3%.
WSJ nota însă în urmă cu două zile că interdicția nu viza deocamdată și guvernele locale din diferitele regiuni ale Chinei.
Cei de la Nikkei Asia, cea mai cunoscută revistă financiară din această parte a lumii, au aflat însă vineri că guvernul condus de președintele Xi Jinping a decis în cele din urmă ca interdicția să se aplice tuturor angajaților săi, indiferent că se află în aparatul central al statului, sau în administrațiile locale.
Măsura va reprezenta foarte probabil o provocare pentru Apple, având în vedere că China nu este doar cea mai mare piață de desfacere a sa în străinătate, ci și, în mare măsură, principalul său centru de producție.
„Creșterea Apple depinde foarte mult de China, iar dacă represiunea Beijingului se intensifică, acest lucru ar putea pune o mare problemă pentru o serie de companii tehnologice care depind și ele de China”, a declarat Edward Moya, analist la Oanda.
Interdicția chineză împotriva iPhone vine într-un moment cheie
Apariția acestor informații privind interdicția decisă de guvernul chinez vine chiar înainte de evenimentul de săptămâna viitoare la care analiștii se așteaptă ca Apple să lanseze o nouă linie de iPhone-uri.
China a încercat în ultimul deceniu să își reducă dependența față de tehnologii străine, cerând companiilor ce fac afaceri cu statul să renunțe la ele și investind puternic în promovarea industriilor locale.
Guvernul comunist a intensificat eforturile în acest sens începând cu 2020, când liderii de la Beijing au propus un așa-zis model de creștere bazat pe „circulația duală” care să reducă nevoia apelării la piețele și tehnologiile străine.
Mai mulți analiști au remarcat miercuri că noua mutare care vizează Apple arată că guvernul de la Beijing nu este dispus să scutească nicio companie din Statele Unite în cadrul eforturilor sale în acest sens.
„Nici măcar Apple nu este imună (…) în China, unde are sute de mii de angajați, dacă nu peste un milion de muncitori care lucrează pe liniile sale de producție în virtutea relației cu Foxconn”, a declarat analistul Tom Forte de la compania de consultanță D.A. Davidson.