Doi șoferi au lăsat mașinile astfel încât nimeni nu se mai poate asigura când vrea să iasă pe o stradă din Sectorul 1.
Siteul B365, dedicat problemelor Bucureștiului, publică o imagine ”școală” pentru felul în care nu e voie să se parcheze, dar se parchează mașinile în Capitală, scriu jurnaliștii.
Imaginea arată cum două mașini care sunt parcate, practic, pe marginile unei treceri de pietoni, ”taie” perpendicular din carosabilul unei străzi.
Consecința este că nimeni nu mai poate ieși cu mașina de la strada Piatra Morii fără să riște să fie lovit. Pentru că nu te poți asigura.
Piatra Morii este o stradă din zona Jiului, în nord estul orașului, în apropierea Parcului Bazilescu. Fotografia provine de pe grupul ”Ai parcat ca un bou în București”.