Tot mai mult se vorbește despre faptul că războiul dintre Israel și Hamas a mutat războiul din Ucraina din centrul atenției comunității mondiale. Cât credeți că va mai dura războiul dintre Israel și Hamas și cum durata acestuia ar putea afecta susținerea Ucrainei de către comunitatea internațională?
Unele analize de peste ocean vorbesc despre încă vreo două luni de război, probabil au dreptate. Ceea ce însă important de reținut e faptul ca e un război împotriva terorismului. La fel, mai trebuie înțeles – mai ales de către cei care fac apel la “pace” – ca nicio țară din lume, dacă ar fi fost atacată așa cum a fost atacat Israelul în 7 octombrie, nu ar fi făcut altceva decât face azi Israelul. Atitudinea unor guverne și instituții internaționale, inclusiv ONU, lasă să se vadă ca antisemitismul latent e prezent la încă la cele mai înalte niveluri. În plus, e clar ca Ucraina are azi o problema; lumea civilizata e nevoită sa împartă resurse, vorbim de bani, dar și de diplomație – totul se transformă într-un balet pe sârmă și pericolul e schimbarea paradigmei geopolitice.
Ungaria opune rezistență în ceea ce privește aderarea Ucrainei în Spațiul Uniunii Europene. Considerați că aceste acțiuni sunt determinate de “scenariul pro-rus” pe care îl urmărește Ungaria în ultimii ani sau există alte motive temeinice a acestei rezistențe?
Asta e extrem de regretabil! Aici nu mai vorbim de interese mărunte, chiar naționale, ci de scenarii – dacă tot ați amintit cuvântul – pe termen lung; se joacă pe timp istoric și Ungaria, ca multe alte țări din Est, ar trebui să țină seama de tot ce a însemnat Rusia/URSS în istoria ei recentă. Eu cred ca liderii care se uită chiorâș la Ucraina ar trebui să calculeze astfel: cum ar fi arătat țările lor dacă Rusia ar fi avut aceeași atitudine față de aderarea lor la UE și NATO?
Potrivit ultimului sondaj INSCOP, Mircea Geoană, Laura Codruța Kovesi şi Emil Boc, sunt pe primele locuri în topul încrederii românilor. Ce puteți spune despre aceste rezultate și cât de mult ne putem încrede în ele, având în vedere că în 2024 ne așteaptă alegerile?
Sunt trei personalități de dincolo de politică, fiecare cu performanțele sale. Geoana nu mai cel din timpul lui Iliescu, are o anvergură pe care niciun român nu a avut-o, Kovesi la fel, iar Boc a reușit să facă din Cluj, conform Băncii Mondiale, orașul cu cea mai mare creștere din întreaga Uniune Europeană și un model pentru mulți din România. Să vedem însă și cine vor fi candidații, eu cred ca vom avea niște surprize și sper ca unele din suprizele astea să fie și argumente credibile ca traseul euro-atlantic nu va fi lăsat la o parte. Următoarea decada, cel puțin, va fi una a preocupărilor pentru securitate.
Marcel Ciolacu se află în prima vizită oficială în SUA. Ce părere aveți despre această deplasare și întâlnirea premierului cu mai mulți înalți oficiali americani
Eu cred ca sunt mai multe mize: una e credibilizarea candidatului Ciolacu în fața partenerilor americani, alta e preocuparea vizavi de războiul din Ucraina, o alta poate fi o ranforsare a relațiilor româno-americane, dacă ne gândim ca, în Est, România, așa sărăcuță cum e și condusă de cele mai multe ori de tot felul de lideri fără viziune, a strâns din dinți și a rămas pe calea atlantismului. Dacă vreți un argument în plus ca ranforsarea asta e obligatorie, haideți să ne uităm – fără să comentăm ceea ce nu e de comentat – la cheltuielile cu apărarea; va trebui să fim pregătiți mereu, rușii nu au scrupule când e vorba de marile lor frustrari istorice