Scenariul comasării localelor cu parlamentarelor există și se discută la nivelul Coaliției, a confirmat joi președintele Klaus Iohannis.
Șeful statului spune că există posibilitatea amânării localelor până la data parlamentarelor.
„Comasarea alegerilor se discută în partide, este o variantă care este posibilă, este posibilă constituțional, însă nu este posibil să aducem parlamentarele mai aproape. Este însă posibil să fie amânate localele. Dacă asta este o soluție sau nu, vom vedea pe parcurs. Au existat prime discuții la nivelul Coaliției, încă se evaluează dacă aduce ceva – dacă n-aduce nimic, nici pentru cetățean, nici pentru partide, nu trebuie făcut. Însă, confirm, există această discuție, soluții tehnice constituționale ar exista, dar ele vor putea fi puse în operă doar atunci când de aici apare un beneficiu evident. Totuși, aș intra un pic în materie – de ce se discută? În mod normal, în România, în anul viitor, în 2024, am avea cam multe alegeri. Este o realitate. Patru rânduri de alegeri complicate într-un singur an sunt problematice. Vă dați seama că, începând din această toamnă până la sfârșitul anului viitor ne-am afla permanent într-o competiție electorală, cu campanii electorale, cu certuri la televizor, pe rețele sociale. Evident, pentru dumneavoastră din media ar fi un festival, dar pentru români nu știu dacă ar fi un festival și nu știu dacă ținând țara un an și jumătate în alegeri facem un lucru bun pentru oamenii simpli. Până la urmă, oamenii vor să vadă că se ocupă cineva de problemele lor, că țara merge înainte, că se folosesc banii europeni și nu se discută doar la televizor, și așa mai departe. Deci, un temei pentru discuție există, dar încă nu există o decizie luată.”, a spus Iohannis.
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a anunțat pe 6 aprilie, în ședința conducerii partidului, crearea unui grup de lucru care să analizeze opțiunea comasării alegerilor locale cu cele generale.
După ședința PNL, premierul Nicolae Ciucă a explicat că decizia liberalilor are la bază faptul că „într-o proportie majoritară românii își doresc reducerea numărului de alegeri” și asta reiese din analizele sociologice ale partidului.
„Este o propunere pe care am discutat-o în ședința de azi și am decis ca la nivelul specialiștilor din partid să se analizeze care sunt elementele de legalitate pentru o astfel de măsură ținând cont că din sondajele efectuate într-o proportie majoritară își doresc reducerea numărului de alegeri. Din experiența a ceea ce s-a petrecut de-a lungul anilor, cu campania și alegerile propriu-zisă, putem să deslușim cât se poate de simplu că activitatea va fi ocupată cu desfășurarea acestui număr foarte mare de elegeri. Dacă va exista posibilitatea legală ca nr de alegeri să fie redus vom veni cu o soluție”, a spus Ciucă.
Potrivit sondajelor comandate de PNL, 67% dintre cei chestionați ar fi de acord cu comasarea alegerilor, iar 64% ar susține că nu ar avea dificultăți cu numărul mare de buletine de vot.