Israelul a denunțat luni ca „unilaterală” declarația Consiliului de Securitate al ONU privind coloniile din Cisiordania și a deplâns sprijinul Statelor Unite pentru acest text, despre care a spus că neagă dreptul „istoric” al evreilor, scrie sursa
„Consiliul de Securitate al ONU a emis o declarație unilaterală care neagă dreptul evreilor de a trăi în patria lor istorică, ignorând atacurile teroriste palestiniene de la Ierusalim, în care au fost uciși 10 cetățeni israelieni”, se arată într-un comunicat al biroului premierului Benjamin Netanyahu, potrivit căruia Statele Unite „nu ar fi trebuit să se alăture niciodată” declarației.
Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a declarat luni că este „profund îngrijorat” de decizia Israelului de a legaliza nouă așezări în Cisiordania ocupată și de un plan pentru noi locuințe în așezările existente, potrivit AFP.
„Suntem profund îngrijorați de decizia de ieri a Israelului de a avansa construcția a până la 10.000 de locuințe și de a începe retrospectiv procesul de legalizare a nouă așezări din Cisiordania, care au fost considerate anterior ilegale în conformitate cu legislația israeliană”, a spus el într-o declarație.
#Israel #SUA #evrei