Italia, singura țară membră a G7 care face parte din inițiativa „Centura și Drumul” (BRI) al Chinei, a informat oficial Beijingul că se retrage din proiect, au declarat miercuri două surse guvernamentale pentru Reuters, transmite HotNews.
Premierul italian Giorga Meloni a indicat de luni de zile că vrea să retragă Italia din parteneriat, chiar dacă în septembrie a încercat să atenueze impactul pe care o astfel de decizie l-ar avea asupra relațiilor bilaterale între Roma și Beijing.
„În ultimii ani au existat țări europene care nu au făcut parte din [inițiativa] Centura și Drumul dar au putut să creeze legături mai favorabile [cu China] decât am reușit noi uneori. Problema este cum să garantăm un parteneriat care este benefic pentru ambele părți, lăsând la o parte decizia pe care o vom lua în privința BRI”, a spus ea la momentul respectiv.
Italia a devenit în 2019 prima și până în prezent singura țară membră a G7, grupul țărilor cu economii dezvoltate, care s-a alăturat inițiativei Beijingului.
Comentariile lui Meloni din urmă cu două luni au venit după ce în iulie ministrul său al apărării, Guido Crosetto, a catalogat drept „atroce” decizia Romei de a se alătura inițiativei chineze.
„Decizia de a ne alătura (noului) Drum al Mătăsii a fost un act improvizat și atroce” care a crescut exporturile Chinei către Italia, fără a avea același efect în privința exporturilor italiene către țara asiatică, a declarat acesta într-un interviu publicat de ziarul Corriere della Sera.
„Problema este astăzi: cum să dăm înapoi (în privința BRI) fără să deteriorăm relațiile (cu China). Fiindcă este adevărat că China este un concurent, dar este de asemenea și un partener”, a adăugat Crosetto.
„Centura și Drumul”, un proiect tot mai controversat al Chinei
BRI își propune să conecteze China de restul Asiei, Europa și Africa prin investiții de anvergură în proiecte de infrastructură ca parte a unui nou „Drum al Mătăsii”. Însă criticii proiectului afirmă că acesta este o unealtă prin care China își extinde influența geopolitică și îndatorează țările din lumea a treia.
Lansat de Beijing cu mare fast în 2014 și un mare succes în primii săi ani, BRI a devenit recent extrem de controversat, mai ales în contextul deteriorării relațiilor dintre Occident și Beijing.
Parteneriatul dintre Italia și China privind BRI urma să expire în martie 2024 și ar fi fost prelungit automat în cazul în care guvernul italian nu ar fi notificat Beijingul cu 3 luni în avans că dorește să se retragă din el.
China a organizat ultimul său forum legat de BRI în luna octombrie a acestui an. Președintele rus Vladimir Putin s-a deplasat atunci la Beijing cu o delegație impresionantă în contextul apropierii relațiilor dintre Rusia și China după declanșarea războiului din Ucraina.
Premierul ungar Viktor Orban a fost singurul șef de stat sau de guvern din Uniunea Europeană care a participat la evenimentul de la Beijing, unde s-a întâlnit cu Putin.