Regiunea regiunea separatistă moldovenească, controlată de Rusia, nu va cere să se unească cu Rusia, a declarat duminică șeful serviciilor de informații militare din Ucraina, Kirilo Budanov, într-o conferință presă la Kiev, potrivit The Kyiv Independent.
Îngrijorările au apărut după ce Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a emis un avertisment în evaluarea sa din 22 februarie, potrivit căruia Transnistria e posibil să plănuiască organizarea unui referendum privind anexarea sa la Rusia, în cadrul unui anunțat Congres al deputaților transnistreni, programat la 28 februarie.
„Nimeni nu va adera la Federația Rusă pe 28”, a declarat Budanov, adăugând că nu vor exista probleme pentru Ucraina, care se învecinează cu Transnistria.
Joi, și oficialii de la Chișinău au avertizat Tiraspolul asupra consecințelor „în cazul unor pași negândiți”, după informațiile potrivit cărora Transnistria ar putea cere aderarea la Federația Rusă, în cadrul congresului „autorităților de toate nivele”, convocat pentru data de 28 februarie.