Sari la conținut

Legea privind “agenții străini”, care a stârnit proteste masive în Georgia, va intra oficial în vigoare începând de luni

Președinta Parlamentului din Tbilisi, Şalva Papuaşvili, a semnat luni legea privind „agenții străini”, după ce legislativul a votat pentru trecerea peste veto-ul prezidențial, conform Reuters. Aceasta a fost ultima etapă procedurală conform legislației georgiene, astfel încât legea a intrat oficial în vigoare, conform Meduza, relatează sursa.

Proiectul de lege impune ONG-urilor sau mijloacelor de informare în masă care primesc mai mult de 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți de influență străină”, introducând, de asemenea, amenzi punitive pentru încălcarea legii, precum și cerințe de divulgare a informațiilor.

Această lege a generat cele mai mari proteste din Georgia de la declararea independenței în 1991, după prăbușirea Uniunii Sovietice, și au fost reprimate brutal în unele zile de către forțele de ordine.

Un grup de ONG-uri georgiene a anunțat că va contesta noua lege la Curtea Constituțională și va încerca să ducă cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Statele Unite, Uniunea Europeană și Marea Britanie au criticat legea, iar grupurile de opoziție au numit-o o „lege rusească”, indicând că este modelată după o lege introdusă de Rusia pentru a viza opozanții lui Vladimir Putin.

Rusia este nepopulară în rândul multor georgieni din cauza sprijinului acordat regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud, iar opinia publică susține în general aderarea la UE și NATO. Rusia a atacat Georgia într-un război de cinci zile în 2008.

Washingtonul a amenințat că va sancționa oficialii georgieni care au votat pentru proiectul de lege. Guvernul georgian a acuzat țările occidentale de șantaj și a susținut că legea este necesară pentru a împiedica implicarea Georgiei într-un alt conflict cu Rusia.

Rusia a negat orice implicare în sprijinirea proiectului de lege, apărându-l împotriva criticilor occidentale.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!