Sari la conținut

Liderul grupului Wagner: Vladimir Putin „a fost paralizat și incapabil să acționeze decisiv” în primele ore ale rebeliunii


Președintele rus Vladimir Putin „a fost paralizat și incapabil să acționeze decisiv” în primele ore ale rebeliunii de o zi de luna trecută a liderului grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a relatat marți The Washington Post, citând oficiali ucraineni și europeni din domeniul securității, notează sursa.


Liderul de la Kremlin nu a dat ordine în cea mai mare parte a zilei în care a avut loc insugența lui Prigojin, de acum o lună, potritvit surselor The Washington Post.

Iar acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că serviciile de securitate rusești l-au avertizat pe Putin despre o posibilă rebeliune cu cel puțin două sau trei zile înainte de marșul mercenarilor spre Moscova.

„Putin a avut timp să ia decizia de a lichida (rebeliunea, n.r.) și de a-i aresta pe organizatori”, a declarat pentru The Washington Post un oficial european din domeniul securității care a vorbit sub protecția anonimatului.

„Apoi, când a început rebeliunea, a existat o paralizie la toate nivelurile… A existat o consternare și o confuzie absolută. Pentru o lungă perioadă de timp, nu au știut cum să reacționeze”, a adăugat oficialul.

Revolta armată a lui Prigojin de luna trecută a declanșat cea mai gravă criză de securitate din ultimele decenii în Rusia, mercenarii celui supranumit „bucătarul lui Putin” ocupând orașul Rostov-pe-Don din sudul Rusiei și avansând la 500 de kilometri de Moscova.

„Unii l-au susținut pe Prigojin”
La 24 de ore după ce a anunțat rebeliunea prin care cerea capul conducerii militare, Prigojin a acceptat să se retragă în schimbul imunității în exil, ca parte a unui acord negociat de președintele belarus Aleksandr Lukașenko în numele omologului său rus.

Multe persoane din eșaloanele superioare ale serviciilor de securitate și ale armatei păreau să susțină încercarea lui Prigojin de a schimba conducerea militară a Rusiei, potrivit unor oficiali europeni din domeniul securității citați de The Washington Post.

„Unii l-au susținut pe Prigojin și ideea că trebuie curățată conducerea, că peștele se împute de la cap”, a declarat unul dintre acești oficiali pentru publicația americană.

Un înalt oficial ucrainean din domeniul securității a declarat pentru The Washington Post că „acesta este cel mai mare semn al situației nesănătoase din interiorul Rusiei” din perspectiva Kievului.

„Sistemul autoritar este format în așa fel încât, fără o comandă foarte clară din partea conducerii, oamenii nu fac nimic. Atunci când conducerea este agitată și dezbinată, (este) aceeași situație la nivel local și chiar mai rău”, a adăugat oficialul.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că evaluările serviciilor de informații citate de WP sunt „absurde” și împărtășite „de persoane care au zero informații”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!