Sari la conținut

Liderul nord-coreean vizitează o fabrică de avioane în Extremul Orient rus


Liderul nord-coreean Kim Jong Un, care efectuează o vizită în Rusia, a sosit vineri dimineaţa la Komsomolsk-on-Amur, în Extremul Orient rus, pentru a vizita o fabrică de avioane, au informat agenţii de presă ruse, relatează sursa.


„Kim Jong Un a sosit cu trenul la gara din Komsomolsk-on-Amur”, a indicat agenţia de presă rusă TASS, menţionând că numărul unu nord-coreean va merge la o „fabrică de avioane”. Potrivit agenţiei Interfax, această întreprindere produce „echipamente militare şi civile”.

Miercuri, în timpul primei sale călătorii în străinătate de la pandemia de Covid, liderul de la Phenian s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la cosmodromul Vostochny unde a vizitat sediul acestei instituţii şi a avut discuţii oficiale de peste două ore, în cadrul obiectivului de consolidare a legăturilor dintre cele două ţări, în special cele militare.

Vizita lui Kim Jong Un în Rusia, care a început marţi, va mai dura „câteva zile”, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, fără a da alte detalii.

Putin a indicat anterior că liderul Kim Jong Un urma să meargă la Komsomolsk-on-Amur pentru a vizita fabricile care produc echipamente aeronautice „civile şi militare”. Numărul unu nord-coreean urma să participe apoi la Vladivostok, unde s-a deplasat şi în 2019, la o „demonstraţie” militară a Flotei ruse din Pacific, potrivit Kremlinului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!