Dictatorul belarus Aleksandr Lukașenko a acordat recent un interviu controversat bloggerului american Mario Nawfal. De remarcat că Nawfal este cunoscut pentru deschiderea sa excesivă față de propaganda rusă, ceea ce face ca alegerea sa ca interlocutor să nu fie deloc surprinzătoare, scrise sursa.
În cadrul interviului, Lukașenko, care în 2022 a permis Rusiei să folosească teritoriul belarus pentru invadarea Ucrainei, a adoptat o atitudine reținută și prietenoasă. Subiectele abordate au fost variate: politica externă a SUA, Donald Trump, relațiile cu China și Occidentul, războiul din Ucraina, Volodimir Zelenski, negocierile de pace și chiar armele nucleare, menționându-l în acest context și pe Evgheni Prigojin. Dictatorul belarus a distribuit sfaturi politicienilor din întreaga lume, cu excepția notabilă a lui Vladimir Putin.
O atenție deosebită a fost acordată propunerii de a folosi Minsk-ul ca platformă pentru negocierile dintre Ucraina și Rusia. Totuși, această inițiativă este sortită eșecului. Minsk-ul are deja o reputație negativă în ceea ce privește medierea păcii, având în vedere că Acordurile de la Minsk au dus doar la intensificarea agresiunii ruse. Lukașenko își dorește, de asemenea, o recunoaștere internațională prin vizita liderilor occidentali în Belarus, dar probabilitatea unui astfel de scenariu rămâne extrem de scăzută.
În ciuda discursului „pașnic”, Lukașenko promovează exclusiv condițiile Moscovei pentru încheierea conflictului. Acestea includ cerințe absurde, inacceptabile pentru Ucraina și pentru Occident. Publicația Aktualni Zpravy a dezvăluit lista cerințelor ruse, elaborate sub coordonarea consilierului prezidențial rus Iuri Ușakov:
- Îndepărtarea amenințărilor la adresa securității Rusiei din cauza extinderii NATO.
- Renunțarea Ucrainei la politica anti-rusă și la marginalizarea limbii, culturii și bisericii ruse.
- Recunoașterea internațională a Crimeei, DNR, LNR, regiunilor Herson și Zaporojie ca teritorii ruse.
- „Demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei conform Acordului de la Istanbul.
- Interzicerea desfășurării forțelor armate străine în Ucraina.
- Semnarea încetării focului doar după stabilirea unei soluții definitive pentru conflict.
- Organizarea de alegeri în Ucraina pentru a elimina „ilegitimitatea lui Zelenski” și pentru a permite reluarea negocierilor cu Rusia.
- Occidentul trebuie să renunțe la planurile de „înfrângere strategică” a Rusiei, iar SUA să oprească sprijinul militar pentru Ucraina și să ridice sancțiunile impuse Moscovei.
Donald Trump, în încercarea de a-și respecta promisiunile electorale și de a obține Premiul Nobel pentru Pace, pune presiune pe Ucraina, dar nu și pe Rusia. Această abordare oferă Moscovei posibilitatea de a-și amplifica cerințele față de Kiev, cerințe imposibil de îndeplinit din punct de vedere legal. Constituția Ucrainei nu permite cedarea teritoriilor sale, iar o eventuală organizare a alegerilor nu ar aduce forțele pro-ruse în Parlament, deoarece acestea nu mai există în actualul context ucrainean.
Rămâne neclar dacă Washingtonul înțelege cu adevărat situația. Este posibil ca întreaga strategie să fie doar o capcană pentru a atrage Moscova în procesul de negociere și pentru a justifica sancțiuni suplimentare în cazul refuzului de cooperare.