Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, susţine că în proporţie de 99,9 la sută va candida la un nou mandat de primar la alegerile locale de anul viitor, tot pe listele PNL.
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă va candida pentru încă un mandat la Primăria Iaşiului, Mihai Chirica a răspuns: “În proporţie de 99,9 la sută da, voi candida, din partea aceleiaşi formaţiuni politice (PNL – n.r.). Şi cu acelaşi succes”.
Edilul ieşean este cercetat în mai multe dosare penale, însă are sprijinul PNL pentru a candida din nou la primărie.
Surse politice ieşene susţin că, potrivit sondajelor, actualul edil este favorit să câştige alegerile de anul viitor.
Mihai Chirica a fost desemnat în anul 2015 primar interimar de către PSD, după ce edilul de la acea vreme, Gheorghe Nichita, a avut probleme cu justiţia.
În anul 2016, Chirica a câştigat Primăria Iaşi pe listele PSD, apoi a fost exclus din partid în urma unui conflict cu Liviu Dragnea.
Ulterior, el s-a înscris în PNL, iar la alegerile din 2020 a câştigat Primăria Iaşi din partea liberalilor.