Sari la conținut

Ministrul apărării german: Războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate

Ministrul apărării german Boris Pistorius a avertizat că războiul dintre Rusia şi Ucraina s-ar putea extinde în ţările din vecinătate, potrivit DPA. Oficialul de la Berlin estimează că Vladimir Putin ar putea invada o țară NATO peste „5-8 ani” începând de acum, transmite sursa.

„Auzim ameninţări de la Kremlin aproape în fiecare zi – cel mai recent din nou împotriva prietenilor noştri din statele baltice”, a declarat Pistorius într-un articol publicat de cotidianul Tagesspiegel vineri, la exact un an de la preluarea mandatului de ministru federal al apărării, scrie Agerpres.

Referitor la armata germană (Bundeswehr), Boris Pistorius a accentuat: „Trebuie să ne consolidăm rapid capacităţile de apărare, în contextul urgenţei situaţiei ameninţării”.

„Aşadar, trebuie să luăm în calcul faptul că (preşedintele rus) Vladimir Putin ar putea chiar ataca o ţară NATO cândva”, a afirmat Boris Pistorius, care a estimat că, dacă ar fi să se întâmple, acest lucru ar avea loc peste „5-8 ani” începând de acum.

Prin apelul său ca Bundeswehr să devină „pregătită de război”, Pistorius a dorit să „zdruncine societatea” germană. El aşteaptă propuneri pentru reintroducerea unei versiuni a serviciului militar obligatoriu până în aprilie, după ce ţara sa a renunţat la acesta în 2011.

Potrivit ministrului german, industria apărării trebuie să devină mai eficientă. Boris Pistorius s-a pronunţat pentru reformarea datoriei publice, din raţiuni de securitate. „Cu un mecanism al datoriei în forma actuală, nu vom trece aceste crize teferi”, a explicat el.

Pe de altă parte, reprezentantul Berlinului a respins cererile de suplimentare a ajutorului militar german pentru Ucraina, spunând că Bundeswehr nu poate ajunge la „epuizare” şi lăsa Germania „lipsită de apărare”.

Pe 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei, susţinând că efectuează o „operaţiune militară specială de denazificare” în ţara vecină şi de protejare a comunităţii rusofone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!