Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a reacționat duminică cu scepticism la o propunere chineză de încetare a focului în războiul din Ucraina, potrivit sursei.
„Când aud rapoarte – și nu știu dacă sunt adevărate – potrivit cărora China ar putea plănui să furnizeze drone kamikaze Rusiei, prezentând în același timp un plan de pace, atunci sugerez să judecăm China după acțiunile sale și nu după cuvinte”, a declarat acesta într-un interviu acordat postului public german de radio Deutschlandfunk.
Biden respinge planul Chinei
Preşedintele american Joe Biden a respins iniţiativa Chinei pentru negocierea şi încheierea unui acord de pace între Rusia şi Ucraina, după cum a dat el clar de înţeles într-un interviu acordat vineri postului american de televiziune ABC.
„Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin îl aplaudă, atunci cum poate el să fie bun?”, a spus Joe Biden despre planul chinez. „Nu glumesc. Sunt doar extrem de sincer”, a clarificat el.
„Nu am văzut în acest plan nimic care să indice că există acolo ceva care să fie benefic pentru oricine în afară de Rusia dacă planul chinez este urmat”, şi-a motivat poziţia liderul de la Casa Albă.
„Ideea că China ar urma să negocieze deznodământul unui război care este un război total injust pentru Ucraina pur şi simplu nu este raţională”, mai crede Biden.
Dar el a refuzat să spună care ar fi consecinţele dacă China ar decide să ofere arme Rusiei – o îngrijorare a Kievului şi a aliaţilor săi occidentali -, afirmând doar că Beijingul s-ar confrunta în acest caz cu „sancţiuni severe”, ca orice alt guvern sau entitate ce furnizează arme sau muniţii Rusiei.
Plan de pace?
Germania, Franţa şi Marea Britanie, cei mai mari membri europeni ai NATO, cred că un pact care să oficializeze legături mai puternice între Alianţa Nord-Atlantică şi Ucraina ar putea fi o modalitate de a încuraja Kievul să înceapă discuţii de pace cu Rusia, chiar dacă Moscova continuă să ocupe teritoriul ucrainean, au declarat oficiali din cele trei guverne citaţi de cotidianul american The Wall Street Journal.
Planul ar urma să se afle pe ordinea de zi a summitului NATO care va avea loc în iulie la Vilnius şi la care Zelenski a spus că vrea să participe în persoană.
Orice decizie privind momentul şi condiţiile în care vor începe eventualele discuţii de pace dintre Kiev şi Moscova depinde însă în întregime de Ucraina, au subliniat oficialii cu care au stat de vorbă jurnaliştii de la WSJ.