Sari la conținut

Mitropolitul Pavlo al Kievului, condamnat la două luni de arest la domiciliu: Se plânge de condițiile „inumane” de cazare

Mitropolitul Pavlo Lebid al Kievului a fost plasat în arest la domiciliu timp de două luni de către Judecătoria Şevcenkovski din Kiev, după ce a fost acuzat că ar avea legături cu Moscova, a relatat RIA Novosti. Totodată, mitropolitului îi este interzis să comunice cu credincioşii, transmite sursa.

Totodată, agenția de presă de stat rusă TASS a declarat că instanța a stabilit ca mitropolitului să locuiască într-un sat la aproximativ 40 km sud-est de Kiev. Reprezentatul bisercii spune că condițiile de acolo sunt inumane. 

Totodată, acesta trebuie să poarte o brățară electronică de monitorizare.

„Nu există nimic pe care să dormi, nici căldură și nici lumină. Nu există bucătărie, nici lingură. Dar este în regulă, voi suporta totul”, a spus Mitropolitul Pavlo al Kievului, scrie AlJazeera.

Zeci de credincioşi s-au adunat în faţa mănăstirii Lavra Pecerska din Kiev ai cărei călugări, acuzaţi că ar avea legături cu Moscova, sunt vizaţi de un ordin de evacuare şi al cărei şef, mitropolitul Pavlo Lebid, a fost audiat sâmbătă, scrie AFP și Hotnews.

Cu icoane în mâini, aceşti credincioşi au mers la Lavra Peşterilor, o mănăstire din capitala Ucrainei cunoscută pentru bulbii de aur şi care adăposteşte o Biserică Ortodoxă cu legături istorice cu Moscova.

Potrivit Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), mitropolitul Pavel este suspectat că a „justificat agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi i-a glorificat pe participanţi”, precum şi că „a încălcat egalitatea cetăţenilor pe baza criteriilor rasiale, credinţe naţionale, regionale (şi) religioase”.

„Legea şi răspunderea pentru încălcarea acesteia sunt aceleaşi pentru toţ”, a insistat şeful SBU, Vassyl Maliuk, citat într-un comunicat de presă.

„Ei spun că sprijin agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. Am spus, spun şi voi spune: condamn toate tentativele împotriva statului nostru şi ceea ce a făcut Rusia (şi Vladimir) Putin este nejustificat”, le-a spus mitropolitul Pavel sâmbătă credincioşilor, într-un videoclip difuzat de mai multe mass-media ucrainene.

Stareţul a fost apoi codus la un tribunal de la Kiev pentru o audiere. Aceasta, însă, a fost amânată pentru luni, deoarece mitropolitul Pavel nu s-a simţit bine.

„Plasarea mitropolitului Pavlo în arest la domiciliu sub acuzaţii false este o consecinţă firească a anarhiei create de guvernul ucrainean”, a denunţat, la rândul său, într-o declaraţie, responsabilul ce relaţiile cu mass-media de la Biserica Ortodoxă din Moscova, Vladimir Legoida.

Pe 10 martie, Ministerul ucrainean Culturii a publicat o declarație potrivit căreia călugării din ramura ucraineană a Bisericii Ortodoxe Ruse trebuie să părăsească Lavra Pecerska din Kiev, cea mai importantă mănăstire ortodoxă din Ucraina, însă Patriarhia Moscovei a refuzat.

Din noiembrie, SBU a efectuat zeci de percheziții în bisericile Patriarhiei Moscovei. Pe fondul perchezițiilor în Ucraina, SBU a găsit propagandă rusă, literatură xenofobă, precum și pașapoarte rusești ale liderilor bisericii și documente cu mesaje ideologice pro-ruse.

Contractul de închiriere al bisericii controlate de ruși pe o parte din Lavra Pecerska din Kiev – numită Lavra Superioară – a expirat la 1 ianuarie, iar guvernul ucrainean a decis să nu prelungească contractul de închiriere.

Ulterior, autoritățile ucrainene au declarat că vor rezilia, de asemenea, contractul de închiriere pe termen nelimitat al bisericii afiliate la ruși pentru partea rămasă, Lavra inferioară, începând cu 29 martie, acuzând-o de încălcarea termenilor contractului de închiriere.

Pe 2 decembrie, președintele Volodimir Zelenski a impus, de asemenea, sancțiuni împotriva lui Lebid, starețul Lavrei Pecerska și fost deputat din partea Partidului Regiunilor pro-rus.

Lebid a avut opinii pro-ruse consistente și a făcut apel la „unitate” cu Rusia. De asemenea, el a declarat că „Crimeea nu a fost niciodată ucraineană”.

În noiembrie, utilizatorii rețelelor de socializare au distribuit un videoclip în care un preot al Patriarhiei Moscovei și enoriașii de la una dintre bisericile Lavrei cântau o rugăciune pentru „Mama Rusia”. Preotul a fost ulterior suspendat de biserica afiliată Moscovei.

Lavra Pecerska din Kiev, fondată în 1051, este una dintre primele mănăstiri din Rusia kieveană. A aparținut ramurii ucrainene a Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol până în 1688, când a fost anexată de Biserica Ortodoxă Rusă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!