Recentele declarații ale unui deputat din Duma de Stat a Federației Ruse, potrivit cărora „suntem cu toții ruși, iar Kievul este mama orașelor rusești”, precum și afirmațiile că cnezii Vladimir și Iaroslav cel Înțelept ar fi fost „ruși”, nu reprezintă simple remarci istorice întâmplătoare. Aceste declarații se încadrează perfect în linia ideologică a Kremlinului, care urmărește reinterpretarea trecutului în favoarea prezentului. În același discurs a fost enunțat și un nou — deși în esență vechi — obiectiv al așa-numitei „operațiuni militare speciale”: unirea Belarusului, Rusiei și Ucrainei într-o singură entitate statală. Această „actualizare” a scopului confirmă o tendință observabilă de mult: fiecare eșec pe front sau pe scena internațională este însoțit de reinventarea justificărilor pentru continuarea războiului.
De la începutul invaziei pe scară largă, Rusia a modificat de mai multe ori obiectivele oficiale ale agresiunii. La început, se vorbea despre „denazificarea” și „demilitarizarea” Ucrainei — sloganuri abstracte, fără un conținut clar. Ulterior, Kremlinul s-a concentrat pe presupusa apărare a limbii ruse și „lupta împotriva influenței occidentale”. Acum este promovat conceptul „unității istorice” a popoarelor, care apelează la o imagine profund distorsionată a trecutului. În spatele acestei schimbări de retorică se ascunde o logică simplă: obiectivele se adaptează circumstanțelor, dar scopul strategic rămâne același — menținerea societății într-o stare de mobilizare și legitimarea unui război de durată.
Un element-cheie al acestei legitimări este însușirea moștenirii istorice a Rusiei Kievene. Însă ideea că Rusia Kieveană este „leagănul Rusiei” nu rezistă niciunei critici științifice. În perioada existenței Rusiei Kievene nu existau nici Moscova, nici statul rus în sine. Rusia istorică, având centrul la Kiev, s-a dezvoltat într-un alt context politico-cultural — orientat către Bizanț, iar mai târziu către lumea polono-lituaniană. Aceste teritorii erau strâns legate de ceea ce astăzi este Ucraina, și anume Ucraina, nu Rusia, poate revendica în mod legitim moștenirea acelei formațiuni statale medievale.
Cneazul Vladimir, care a creștinat Rusia, și Iaroslav cel Înțelept, care a întărit legăturile internaționale ale statului, au fost conducători ai Rusiei Kievene — un stat ce a existat pe teritoriile care astăzi sunt ucrainene. Activitatea lor, influența culturală și legăturile politice aveau mai multe în comun cu tradiția europeană decât cu cea moscovită. A-i numi „ruși” în sensul actual al cuvântului înseamnă a înlocui realitatea cu un mit istoric. Această substituire nu este întâmplătoare — ea servește unui scop politic clar: justificarea revendicării asupra unui teritoriu străin.
Astfel de declarații ale politicienilor ruși nu doar că arată ignoranța lor istorică, ci și dezvăluie adevăratele intenții ale Federației Ruse. Kremlinul nu urmărește protejarea drepturilor cuiva, ci revizuirea forțată a granițelor și distrugerea suveranităților. Când sub pretextul unui trecut comun se propune distrugerea prezentului, nu este vorba despre un dialog între culturi, ci despre o agresiune mascată sub forma fraternității. Drept dovadă, putem menționa și o altă declarație recentă: generalul rus Sobolev a vorbit despre crearea unei așa-numite „zone tampon” pe teritoriile ucrainene ocupate, incluzând regiunile Odesa, Dnipropetrovsk, Nikolaev, Cernihiv, Harkov și Sumî. Astfel de planuri nu doar că încalcă dreptul internațional, ci exprimă deschis disponibilitatea pentru o expansiune teritorială continuă, ignorând suveranitatea Ucrainei și voința poporului său.
Istoria nu este o armă, iar utilizarea ei ca justificare pentru război înseamnă nu doar o încălcare a normelor academice, ci și a dreptului internațional. Ambițiile imperiale, acoperite cu pseudoistorie, reprezintă o amenințare nu doar pentru Ucraina, ci pentru întreaga Europă de Est. Astăzi este promovat mitul „Kievului rusesc”, iar mâine s-ar putea contura conceptul „Rusiei istorice” în granițele Poloniei, Moldovei sau țărilor baltice. Singura cale de a opri acest lucru este să o facem acum. Mai târziu ar putea fi prea târziu.
Imagine: ilustrativă, sursa (https://www.digi24.ro/stiri/externe/kievul-redenumeste-aproape-100-de-strazi-pentru-a-renunta-la-trecutul-rusesc-si-sovietic-2060527)