Sute de ofițeri de poliție din regiunea Normandia, Franța, continuă căutările pentru a doua zi consecutiv în încercarea de a-l găsi pe bărbatul care a evadat dintr-o dubă de poliție în urma unei ambuscade în care au fost uciși doi ofițeri de poliție. Conform unui profil realizat de BBC, individul în cauză, Mohamed Amra, cunoscut sub numele de „Musca”, este asociat cu o rețea criminală din Marsilia, oraș afectat de o creștere a violențelor legate de traficul de droguri, scrie sursa.
Amra era transportat într-o dubă marți de la închisoare la un tribunal din Rouen, aproape de Paris, când o altă mașină a intrat violent în vehiculul poliției, iar mai mulți indivizi au deschis focul.
Potrivit procurorilor, interlopul în vârstă de 30 de ani a fost condamnat pentru o spargere în data de 10 mai și era de asemenea subiect de investigație în Marsilia pentru o răpire care s-a soldat cu moartea victimei. Acesta se afla în detenție la închisoarea Val de Reuil, în apropierea orașului Rouen, și trebuia să fie prezentat la un tribunal local în legătură cu acuzațiile recente atunci când a avut loc ambuscada.