Sari la conținut

Moș Crăciun: Cadoul cu care mergi la sigur și nu este aruncat la gunoi

Gestul contează, știm cu toții: apreciem faptul că cineva s-a străduit să ne cumpere ceva de Crăciun. Problema lui Moș Crăciun este că generează deșeuri: hârtia de cadou, cutia în care se află o jucărie sau încălțăminte etc. ajunge la gunoi. Umplem tomberoanele cu ele. Dacă cadoul primit nu ne place, într-un anumit timp ajunge și el la gunoi.

Există totuși un cadou cu care mergi la sigur: banii. Asta dacă ne luăm după literatura economică.

Scapi de stresul cumpărăturilor, de timpul pierdut pentru că trebuie să iei ceva (vezi Tornada roșie), dar nu riști ca persoana căreia i-ai luat ceva să se gândeacsă unde să-l depoziteze o perioadă, pentru ca în final, în câteva luni sau ani să dispară din locuință, într-un fel sau altul.

Dacă nu știi exact ce își doresc cei cărora vrei să le oferi un cadou, cu banii mergi la sigur.

Evident, poți să mergi și pe o soluție asemănătoare: voucherele la diverse magazine.

Un lucru valorează diferit pentru tine și pentru cel căruia vrei să-i iei un cadou

Una dintre cele mai interesante și amuzante cărți pe temă este „Scroogenomics: Why You Shouldn’t Buy Presents for the Holidays” de Joel Waldfogel.

Joel Waldfogel explică economic fenomenul prețului. Dacă mergi într-un magazin și vezi o bluză care-ți place, la X lei, o cumperi pentru că tu crezi că valorează acea sumă. Dacă un apropiat se duce la același magazin dar ia aceeași bluză, dar altă culoare, și ți-o oferă, deși are același preț, pentru tine nu valorează atât, pentru că nu ți-o doreai pe acea culoare.

Tranzacția practic a distrus valoarea produsului.

Problema este mai ales dacă ai cumpărat acele cadouri cu un card de credit. Te-ai îndatorat pentru ceva ce este aruncat, adică fără valoare, chiar dacă tu ai dat bani.

Dacă nu-ți permiți să le dai bani, mai bine te gandești la un cadou experiență: Idei de cadouri mai bune decât cele fizice

Psihologii spun că oamenii își doresc cadouri utile și care să le satisfacă nevoile. De exemplu, poate nu-și dorește cineva o presă franceză sau un aparat de cafea. Pe moment, după ce deschide cadoul, poate forța un zâmbet, dar va fi încântată de faptul că în fiecare dimineață o va folosi. Atunci își va da seama că a fost un cadou bun.

Cum am spus și în Tornada Roșie, de Crăciun discutăm despre dăruire, într-adevăr, dar poate ar fi o idee mai bună să fie ajutați cei nevoiași. Nu numai în acea perioadă, bineînțeles, ci întotdeauna. O idee poate fi chiar legată de donații către ONG-uri care ajută oameni sau animale fără adăpost. Acele donații pot fi făcute și în numele celor apropiați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site foloseşte cookies. Continuarea navigării implică acceptarea lor.
Am înţeles!