Rusia și-a exprimat nemulțumirea după ce a descoperit că muniții produse de industria de armament din India au fost redirecționate către Ucraina de către clienții europeni, fără ca New Delhi să intervină pentru a opri acest comerț, potrivit surselor citate de Reuters. Moscova consideră că a fost trădată de un aliat apropiat, în contextul în care aceste livrări sprijină apărarea Ucrainei împotriva forțelor ruse, transmite sursa.
Transferurile de obuze, destinate inițial altor cumpărători europeni, au început cu mai bine de un an în urmă. Deși reglementările indiene interzic transferul neautorizat al echipamentului militar către terți, autoritățile din New Delhi nu au blocat aceste operațiuni, în ciuda plângerilor repetate ale Kremlinului.