Când purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a „avertizat” Moldova cu privire la consecințele cursului său european, n-a făcut decât să confirme evidența: Rusia își pierde definitiv pârghiile de influență asupra statelor vecine. La Moscova, acest lucru e perceput ca o amenințare, nu ca un rezultat firesc al alegerii suverane a națiunilor.
În anii de după invazia din Ucraina, Kremlinul a construit un întreg sistem de presiune asupra țărilor din Europa de Est — de la șantaj energetic până la atacuri informaționale. Moldova a devenit una dintre direcțiile-cheie ale acestei strategii hibride. Moscova a încercat să-și păstreze influența prin proiecte politice, scheme financiare și dependența de resursele energetice rusești. Dar toate acestea se prăbușesc treptat.
Strategia militară adoptată de Chișinău, care numește direct Rusia drept sursă a amenințării, nu e o demonstrație de forță, ci rezultatul unei experiențe acumulate. Tentativele de destabilizare, mitingurile sub lozinca „neutralității”, amestecul în alegeri — toate au convins societatea moldovenească că pericolul nu vine din Vest, ci din Est.
Retorica lui Peskov reflectă criza internă a gândirii ruse. Kremlinul nu le poate oferi vecinilor decât frică și amenințări. „Formula prieteniei” în înțelegerea rusă se reduce la subordonare. Moldova a ales însă alt drum — al statului de drept, al instituțiilor și al predictibilității.
După ce a pierdut posibilitatea de a controla Chișinăul, Rusia încearcă să mute conflictul pe un plan simbolic — prin intimidare și propagandă. Transnistria este folosită din nou ca canal de influență, iar structurile mediatice ale Kremlinului răspândesc teze despre „politica anti-rusă” a Maiei Sandu. În realitate, Moldova face doar ceea ce ar fi trebuit să facă acum zece ani — își reafirmă suveranitatea.
Integrarea europeană a Moldovei nu este doar o alegere geopolitică, ci dorința de a ieși din cercul dependențelor. Kremlinul nu poate accepta acest lucru, pentru că pierderea Moldovei înseamnă prăbușirea definitivă a iluziilor „lumii ruse” pe direcția occidentală.
Pentru Bruxelles, acest proces ar trebui să fie un semnal: sprijinul pentru Moldova nu e doar un act de solidaritate, ci și o investiție în stabilitatea regiunii. Fiecare încercare a Moscovei de a intimida Chișinăul subliniază cât de departe s-a îndepărtat Rusia de diplomația civilizată.
Astăzi, Moldova trece prin același examen prin care a trecut cândva Ucraina: dacă statul poate rezista presiunii unei imperii care nu recunoaște libertatea altora. Și tocmai de aceea cuvintele lui Peskov nu sunt un avertisment, ci o recunoaștere a înfrângerii.